Oțelarii au turnat o șarjă peste cireș la Brăila!

Oțelarii au turnat o șarjă peste cireș la Brăila!

Vreme superba pentru fotbal, marți după amiază la Brăila, iar pe stadionul Municipal au venit peste 100 de spectatori (record de asistență pentru Conpet Cireșu) pentru a urmări meciul din play-outul seriei a doua din liga a treia dintre Conpet Cireșu și Oțelul II Galați! Deși se aflau la egalitate perfectă înaintea acestui meci (21 de puncte și golaveraj 22-15), „satelitul” oțelarilor gălățeni s-a impus cu un categoric 5-1 (1-1).

Partida dintre cele două formații a fost una dominată clar de gălățeni, care nu au dat nicio șansă grupării antrenate de Vasile Darie, formația din orașul vecin reușind practic să „toarne” o șarjă de oțel încins (la figurat) peste brăileni, pe care practic i-au umilit în adevăratul sens al cuvântului! Ce-i drept, Conpet Cireșu nici nu a avut un portar care să știe ceva despre această ingrată „meserie”, iar scorul victoriei gălățenilor ne scutește de absolut orice comentarii!

Gălățenii au demonstrat încă din debutul meciului cine este „șeful”, iar, în minutul7, „capul” lui Adăscăliței a lovit bara transversală a lui Soare, după lovitura de colț executată de Rusu! Apoi Ilie a șutat de la 30 de metri, dar portarul brăilean a reținut fără probleme (min27). După o dominare aprope sufocantă, echipa antrenată de Constantin Scumacher a reușit să marcheze primul gol: Răgălie a șutat destul de anemic de la 25 de metri, portarul brăilean se gândea la „nemurirea sufletului” și mingea s-a dus în plasă: 0-1!

Replica palidă a brăilenilor a venit în min. 36, dar șutul lui Nicoliță de la 6-7 metri, din unghi, este respins de pe linia porții de Gâță! Apoi a venit rândul lui Gherasim să comită o gafă de proporții: Bogoș a executat rapid o lovitură liberă de la 40 de metri, a aruncat mingea în careul gălățean, portarul Oțelului „face un ou de struț” și mingea trece pe sub el în plasă: 1-1!

Până la pauză nu se mai întâmplă nimic notabil și, astfel, brăilenii intră la cabine cu un nesperat rezultat de egalitate! La reluarea jocului, pe teren există doar o singură echipă, cea a Oțelului II, iar într-un interval de 14 minute, Adăscăliței reușește hattrick-ul! Mai întâi gălățeanul a șutat de la 10-11 metri, pe colțul lung în poarta unui Soare, lăsat fără replică: 1-2 (min 59), iar, apoi, același jucător a pătruns pe partea dreaptă și a tras pe colțul lung al porții brăilene fără speranțe pentru Soare: 1-3 (min. 70). Peste numai alte trei minute, Adăscăliței reia din „prima” o pasă venită de la Constantinescu, desăvârșindu-și opera: 1-4 (min. 73)!

„Cireșarii” sunt în corzi și Lupu trimite mult peste poartă o minge venită de la Crăciun (min. 76). Dar recitalul gălățenilor avea să se încheie abia în min. 88, atunci când Codreanu a lobat o minge peste Vasilache de la marginea careului și a stabilit rezultatul final: 1-5!

După meci, Vasile Darie, antrenorul gazdelor, ne-a declarat supărat: „Victoria gălățenilor nu poate fi pusă niciun moment la îndoială pentru că au fost mai buni! Dar cred că scorul la care au câștigat a fost prea mare. Am pierdut o bătălie, dar nu și războiul, deoarece încă avem mari șanse de a evita retrogradarea. Mai sunt destule jocuri și sper ca băieții mei să nu mai repete un astfel de joc, dacă mai vor să joace în liga a treia!”

Conpet Cireșu – Oțelul II Galați  1-5 (1-1)
Bogoș (42) / Răgălie (32), Adăscăliței (59, 70, 73), I. Codreanu (88)

Soare (Vasilache 57) – Dumitrașcu, Preda, Stănciulescu, Cireașă (Colilie 79) – Bogoș (Lupu 57), Crăciun, Balaban  – Ghe. Marcel (Niță 65), St. Nicoliță, Radu. Antrenor: Vasile Darie și Ionel Ivan.

Abraham – Marus, Gâță, Miron, Răgălie – Dajboc (Bucur 87), Ilie (Onea 75), Adăscăliței (Vasilache 78), Pungă – Rusu (I. Codreanu 78), Constantinescu. Antrenor: Constantin Schumacher.

Au arbitrat foarte bine: Cion Marodin (București), ajutat de asistenții Mihai Ungureanu (București) și Gabriel Boncz (Ilfov)

Articol scris de Marcel Sânpetru

Foto: FB Conpet Cireșu

Pe aceeași temă