Oficial îi merge bine! Ousmane N’Doye face spectacol la Cetate Deva. Câte goluri a dat senegalezul în meciul cu Gloria Cermei

Autori: Marius ANGHEL, Vlad MĂCICĂȘAN Publicat: 12 Nov. 2016, 18:43 Actualizat: 29 Nov. 2016, 14:50 Stiri

Ousmane N’Doye se simte excelent la CNS Cetate Deva, în Liga 3. Mijlocașul de 38 de ani a reușit o „dublă” în victoria cu 4-2 în fața celor de la Gloria Lunca Teuz Cermei, în etapa a 11-a a Seriei a 4-a. N’Doye a ajuns astfel la trei goluri marcate în două meciuri, săptămâna trecută senegalezul debutând cu gol la Deva, în meciul cu Millenium Giarmata.

Surprinzător, N’Doye a ales să-și continue cariera în Liga a 3-a, după ce Cristi Bobar l-a convins să semneze cu CNS Cetate Deva. Mijlocașul senegalez demonstrează că are în continuare valoare, deși a ajuns la 38 de ani. În etapa trecută, la meciul de debut, Ousmane N’Doye a înscris primul său gol pentru noua sa echipă.

A fost începutul. În deplasarea de pe terenul Gloriei Lunca Teuz Cermei, fostul jucător al lui Dinamo a lovit din nou. De această dată, de două ori. Mai întâi, a făcut 2-1 pentru echipa sa apoi tot el a dus scorul la 3-1. Cetate Deva s-a impus în cele din urmă cu 4-2. Robert Cristian (27) deschisese scorul pentru Deva, Nistor (37) a readus egalitatea pe teren, apoi golurile lui N’Doye (59, 74) au dus la desprinderea formației oaspete. Flavius Brândușe (86) a înscris încă o dată pentru gazde, dar Chitaru (90) și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor și a stabilit scorul final, 4-2 pentru Deva.

„I-am promis ceva lui Cristi Bobar, pentru el sunt la Deva. Am refuzat oferte de Liga 1 pentru a-mi respecta cuvântul dat lui, rămâne de văzut dacă voi rămâne la Deva din iarnă. S-ar putea să dau curs altei oferte, deși vreau să realizez și mai multe la Deva. Ceea ce este mai important este că mă simt bine, m-am pus la punct cu pregătirea fizică, pot să alerg și asta se vede pe teren”, a spus, pentru Sport Arad, N”Doye la finalul partidei de pe malul Teuzului.

„Am avut nevoie de un jucător de valoare și experiență cum este Ousmane, are valoare individuală de necontestat. L-am și pus căpitan de echipă de la primul meci, este un lider al vestiarului. S-a pregătit cât a fost acasă și a venit cu o formă fizică de invidiat, nu are pic de țesut adipos, e un profesionist”, a spus și antrenorul Viorel Tănase despre vedeta sa.

După desfășurarea etapei a 11-a, CNS Cetate Deva a urcat pe locul 7 în Seria a 4-a a Ligii 3, cu 16 puncte, în timp ce Gloria Lunca Teuz Cermei e pe locul 10, cu 12 puncte. Etapa viitoare, a 12-a, Deva joacă acasă cu Unirea 1924 Alba Iulia (locul 11 cu 12 puncte), iar Gloria joacă tot acasă cu Millenium Giarmata (locul 12 cu 12 puncte).

GLORIA LUNCA TEUZ CERMEI – CNS CETATE DEVA   2-4
Nistor 37′, Flavius Brândușe 86′ / Robert Cristian 27′, N’Doye 59′, 74′, Chitaru 90′

Rusu – Petrache, Calvin, Gurban, Aldan – Coșa, Cotoc (Vereș 80′), Nistor, Popa – Sălăjan (F. Brândușe 70′), Bulza
Rezerve neutilizate: Koromi – Moraru, A. Brândușe
Antrenor: Mircea Aslău

Raț – Ionică, Kereki, Doboș, Petresc – Vaștag, N”Doye – Sahru, R. Cristian (Lintaru 63′), Bloj (Chitaru 80′) – Tecsi (Șăucă 63′)
Rezerve neutilizate: Apostol – Vârtan, Lupu, Vajda
Antrenor: Viorel Tănase

VEZI AICI REZULTATELE ȘI CLASAMENTELE DIN LIGA 3!

Foto: Alexandru Mănăstire și Sport Arad

Autori: Marius ANGHEL, Vlad MĂCICĂȘAN Publicat: 12 Nov. 2016, 18:43 Actualizat: 29 Nov. 2016, 14:50 Stiri
Pe aceeași temă