O nouă înfrângere pentru Conpet Cireșu, dar brăilenii speră că vor evita retrogradarea

O nouă înfrângere pentru Conpet Cireșu,** dar brăilenii speră că vor evita retrogradarea

Pe o vreme destul de potrivnică fotbalului, vineri după amiază, pe stadionul „Municipal” din Brăila, a avut loc meciul din cadrul ultimei etape a ligii a treia, la fobal dintre Conpet Cireșu și Dunărea Călărași, meci încheiat cu victoria oaspeților, care s-au impus cu scorul de 3-2 (3-1).

Partida care s-a jucat pe o ploaie mocăneacă ce a durat tot timpul meciului a fost destul de antrenantă, în care gruparea antrenată de Vasile Darie a dat o replică destul de bună oaspeților, chiar dacă rezultatul nu conta în privința partidelor care vor urma pentru ambele echipe. După tatonarea de rigoare, oaspeții au trecut la controlarea ostilităților pe teren, și Andrei, singur la 7-8 metri de poarta apărată de Vasilache, se încurcă în minge după excelenta pasă primită de la Șerban (min. 22).

După numai trei minute, oaspeții reușesc deschirea scorului prin Marin, care a scăpat singur spre poarta brăilenilor, și cu un șut plasat de la 15 metri l-a învins pe Vasilache ieșit în întâmpinare: 0-1 (min. 25)! Putea fi 0-2 în minutul 27, dar reluarea cu capul a lui Ștefan a trecut milimetric pe lângă poarta brăileană, după o centrare a lui Șerban (min. 27).

„Cireșarii” par să revină în joc în minutul 29, atunci când Crăciun reia spectaculos sub transversală centrarea lui Ghe. Marcel: 1-1( min: 29)! Apoi putea fi 2-1 pentru gazde, dar Popa a respins greu de sub bară, lovitura liberă executată de Bogoș de la vreo 30 de metri! Oaspeții au avut și ei o bară, prin Ștefan, care a trimis în stâlpul porții brăilene o lovitură liberă executată Șerban de la 25 de metri (min. 34). A venit apoi minutul 40 și Dunărea Călărași a preluat din nou conducerea pe tabela de marcaj: Kando a făcut o cursă pe partea dreaptă, a centrat perfect în careul gazdelor, și Mircea a trimis imparabil cu latul în plasă de la numai 5-6 metri: 1-2! Dar scorul pauzei urma să fie stabilit de Cireașă, cel care a trimis în propria poartă, o minge venită din lovitura liberă executată de Șerban: 1-3!

După pauză, partida a mai scăzut din intensitate, dar tot oaspeții au fost aceea care au dominat mijlocul terenului. În minutul 50, Kanda a fost blocat în extremis de Vasilache la numai 8 metri de propria poartă, iar în minutul 85, Radu Alin trage puțin pe lângă vinclu de la 14-15 metri lateral dreapta. Gazdele au avut șansa golului doi în minutul 88, dar Cireașă aflat în poziție bună a trimis de la numai 6 metri puțin pe lângă bară! Și totuși Conpet Cireșu va reuși să marcheze și golul al doilea în minutele de prelungiri: Ghe. Gabriel a fost faultat în care de Topor (din câte se psre) și Nicoliță a tranformat impecabil lovitura de pedeapsă care a urmat: 2-3 (min. 94)!

Cam asta a fost istoria unei partide care nu conteză decât în statistică, iar pentru brăileni vor începe emoțiile pentru salvarea de retrogradare în play-out-ul care va debuta la finalul săptămânii viitoare!

După meci, Vasile Darie ne-a spus destul de optimist: „Am întâlniot o echipă bună, care ne-a învins pe merit. Dar totuși jocul echipei mele îmi dă mari speranțe că vom reuși să ne salvăm de la retrogradare, mai ales că stăm destul de bine în clșasamentul pentru play out!”

După acest reultat, Dunărea Călărași a terminat sezonul regulat pe locul 4 cu 39 de puncte, iar Conpet Cireșu pe locul 10 cu 16 puncte.

Conpet Cireșu – Dunărea Călărați  2-3 (1-3)
Crăciun (29), Nicoliță (90+4) / Marin (25), Mircea (40), Cireașă (autogol 44).

Vasilache – Preda (min 59: Stănciulescu), Dumitrașcu (min. 63: Ghe. Gabriel), Cireașă – Ghe. Viorel, Bogoș (min. 46: Vârlan), Crăciun, Ghe. Marcel (min. 87: Postolache) – Nicoliță, Radu Alin. Antrenor: Vasile Darie și Ionel Ivan.

Popa – Lupașcu, Topor, Huzureanu, Sescioreanu – Kanda (min. 89: Olteanu), Matei (min. 87: Stanciu), Petre (min. 82: Nicodim), Andrei (min. 69: Tudor) – Ștefan, Șerban. Antrenor: Ion Răuță.

Cartonașe galbene: Crăciun / Sescioreanu.
Au arbitrat excelent un meci care nu le-a pus probleme, Adrian Kiriță (București), ajutat la cele două tușe de aistenții Ionus Erhian (Constanța) și Silviu Andreiu (Buzău)

Articol scris de Marcel SÂNPETRU

Pe aceeași temă