După trei remize consecutive, Damila Măciuca s-a descătușat în intermediara de miercuri și a făcut spectacol în derbyul vâlcean cu FC Oltchim, în care alb-verzii s-au impus cu un categoric 4-0. Golurile măciucanilor au fost reușite de către Stoica (3), Jianu (35), Codin (60) și Iancu (63).
Damila rămâne lider, având un punct avans față de Motru, echipă care, conform siteului oficial al FRF, nu are drept de promovare. „Sunt încă patru echipe care luptă pentru promovare, urmează meciuri directe foarte importante, se poate întâmpla orice. Nu ne bazăm pe faptul că Motru nu are drept de promovare, noi trebuie să ne menținem pe primul loc. Seria este foarte echilibrată, se vor mai pierde puncte, sperăm ca noi să pierdem cele mai puține și să rămânem pe primul loc” a spus președintele Damilei, Lucian Munteanu.
Pentru Damila urmează un joc dificil, la Mătăsari, unde antrenorul Lincar nu va putea conta pe Iordache, Bucuroaia (suspendați), Rădoi, Albinaru și Balaban (accidentați).
Articol scris de Adi Georgescu