Județul Alba e pregătit să trimită o nouă echipă în Liga a III-a, pe Mureșul Vințu de Jos, după ce patru ani la rând finalista Ligii a IV-a a reușit promovarea – Performanța Ighiu, Industria Galda, Metalurgistul Cugir și Europa Alba Iulia.
Echipa preluată în iarnă de Dan Mănăilă și întărită serios în toate compartimentele a adunat 14 victorii și o remiză, reușind să recupereze ecartul de 7 puncte față de liderul turului – Viitorul Sântimbru. De remarcat că echipa vințeană a avut cel mai bun atac, cu 100 de goluri înscrise, dar și cea mai bună apărare, cu doar 20 goluri primite.
„Am fost un grup foarte unit, iar manifestările din finalul jocului dovedesc de ce am reușit. Am avut un drum foarte greu și sunt fericit că am avut alături oameni care au înțeles importanța acestei lupte. Prin câștigarea campionatului am încheiat un ciclu, acum ne concentrăm pe ce urmează și vrem să promovăm”, a declarat Dan Mănăilă, care a acceptat provocarea venită de la Mureșul, după 18 ani petrecuți în eșaloanele superioare.
„Dublă” cu Mureșul Luduș, campioana Ligii a IV-a Mureș, este programată în 18 și 25 iunie, primul meci disputându-se pe teren propriu.
Articol și foto de Lucian DANCIU