Merg după puncte la Moinești

Mihai Andries 03 Sep. 2013, 19:00 Stiri
Merg după puncte la Moinești

FC Pojorâta deschide etapa a doua a Ligii a III-a, echipa antrenată de Dănuț Mândrilă urmând să evolueze mâine, cu începere de la ora 17.00, pe terenul celor de la CSM Moinești, într-un meci devansat cu două zile la solicitarea gazdelor.

Impulsionați de victoria din runda inaugurală, când au învins una din pretendentele la promovare, bucovinenii merg la Moinești cu gândul de a scoate cel puțin un punct din fieful ocupantei locului trei la finalul sezonul trecut. „Întâlnim o echipa bună, omogenă în toate compartimentele, dar nu este un adversar de speriat. Atmosfera în vestiar este foarte bună după victoria de sâmbătă și mergem la Moinești să ne jucăm șansa. Sperăm să scoatem cel puțin un punct din acest meci. Rămâne să vedem dacă socoteală de acasă se potrivește cu cea din deplasare”, a declarat antrenorul celor de la FC Pojorâta, Dănuț Mândrilă.

Tehnicianul sucevean nu va putea miza în meciul de mâine pe serviciile a doi jucători, este vorba de Nicu Lazăr, suspendat o etapă după cartonașul roșu încasat în meciul cu Kosarom Pașcani, și Cătălin Scrab care este în continuare accidentat. În schimb, în garnitura „roș-albaștrilor” va reveni fundașul Vlad Nuțu, suspendat în rundă inaugurală în urmă cartonasului roșu încasat la barajul de promovare.

Partida va fi arbitrată de o brigada formată din ieșeanul Bogdan Hanceriuc, ajutat la cele două tușe de Alexandru Midvichi și Gabriela Dănănae, ambii din București.

 

Sursa: Gazeta SV

Mihai Andries 03 Sep. 2013, 19:00 Stiri
Pe aceeași temă