Mehedințenii joacă cel puțin o etapă. „Dacă nu primim ceva bani săptămâna viitoare, nu facem deplasarea la Pandurii II”

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 29 Aug. 2014, 11:19 Stiri
Mehedințenii joacă cel puțin o etapă.**

În speranța că sindicaliștii de la Valea Copcii vor găsi săptămâna viitoare surse de finanțare, componenții nou-promovatei Minerul Mehedinți au decis să se prezinte la meciul din prima etapă a sezonului, în care vor întâlni ACSVM Craiova.

Neplătiți în această vară și fără o pregătire corespunzătoare, elevii antrenați de Cristian Boboescu speră să debuteze totuși cu dreptul și să atragă atenția factorilor locali. „Deși nu am fost plătiți deloc în această vară, am decis să jucăm măcar în prima etapă. Sperăm ca săptămâna viitoare să vină banii de la Consiliul Județean Mehedinți, fiindcă nu vom face deplasarea la Târgu Jiu, pentru meciul cu Pandurii II, dacă nu primim și noi măcar un salariu.  Am muncit mult pentru promovare și ne-am bucurat enorm după ce am eliminat Gilortul Târgu Cărbunești la meciul de baraj, dar ce s-a întâmplat ulterior ne-a lăsat un gust amar. Minerul e singura echipă care reprezintă județul la nivel național și ar fi păcat să se desființeze”, au spus jucătorii.

N-au efectuat cantonamentul de vară

Din lipsa fondurilor, echipa mehedințeană nu și-a permis să plece în cantonament și nici n-a avut posibilitatea să-și întărească lotul cu jucători experimentați.

Astfel, clubul cu sediul la Valea Copcii va miza în tur pe: Valentin Lascu, Adrian Nedelcea (AS Drobeta 2013)  – Eduard Robert Ilinca, Bogdan Merluță, Alexandru Petrache (Pandurii II Târgu Jiu), Alexandru Marinaș, Claudiu Iordache – Florin Drăcea, Dan Dragotescu, Costinel Stanciu (Phoenix Izv. Bîrzii), Claudiu Ghighilicea (AS Drobeta 2013), Laurențiu Prundeanu, Marius Cioabă, Alexandru Ștefan (Gilortul Târgu Cărbunești), Radu Lupu (Știința Turceni), Cristian Aldea (CSS Drobeta)  – Cristian Boboescu, Mario Porcescu, Andrei Laurențiu Enea, Ionuț Manda și Sergiu Țuncu.

Minerul l-a mai și pierdut pe Adelin Făiniși, ajuns în cele din urmă la divizionara secundă FC Caransebeș, după ce a dat în această vară probe de joc la Dinamo II București și Metalul Reșița.

Partida Minerul Mehedinți – ACSVM Craiova este programată astăzi, de la ora 18, pe Stadionul „Municipal” din Drobeta – Turnu Severin.


Știai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului din ligile inferioare?

Articol și foto de Mircea OGLINDOIU

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 29 Aug. 2014, 11:19 Stiri
Pe aceeași temă