Liniște dinspre Fortuna

Marius ANGHEL 02 May. 2013, 12:16 Stiri
Liniște dinspre Fortuna

După ce toate pronosticurile optimiste și „visele” la un succes convingător care să „ucidă” seria a VI-a a ligii a III-a, s-au spulberat, la Fortuna, de câteva zile, „nu se mai aude nimic” dinspre Brazi. Niciun război, nicio declarație de luptă, niciun plan, semn că «energia» celor care lucrează la proiectul Fortuna, gândit de Radu Călin, are nevoie de ceva «baterii» noi, fiind consumată în duelul direct, pierdut pe nedrept cu echipa brașoveană!

Și totuși, «șansa» ca brașovenii de la Unirea Tărlungeni să piardă 4 puncte în cele 4 meciuri rămase de jucat există, iar lupta nu trebuie abandonată, chiar dacă realizarea obiectivului nu ține doar de Fortuna, acum!

Din păcate, banii, «planul» pentru la anul, lista de disponibilizări, investițiile, toate, depind acum de «bulanul» Tărlungeniului! Care noroc poate fi influențat, astfel că, mâine, «cineva» de la Fortuna ar trebui să fie «pe baricade»…

În această etapă, vineri, Fortuna Brazi va sta, în timp ce Unirea Tărlungeni va juca pe teren propriu cu FC Zagon. În cazul unei victorii, brașovenii vor egala la puncte Fortuna, însă, momentan, vor rămâne pe locul doi datorită golaverajului inferior.

Articol scris de Marian DIMA

Marius ANGHEL 02 May. 2013, 12:16 Stiri
Pe aceeași temă