Cu toate problemele financiare avute și în ciuda plecărilor din această vară, Jiul Rovinari poate rămâne una dintre protagonistele seriei.
Clasată pe locul doi în ediția trecută, Jiul a schimbat liniile în această vară: „Ne-au plecat șase titulari, dar cred că avem un lot destul de bun, cu care putem atinge obiectivul pe care-l avem, acela de a termina între primele cinci. Turieanu, Trașcă, Neacșu, Stegaru, Lăcătușu și Ahrițculesei au plecat. A revenit Fotescu și i-am adus și pe Vodiță și Dăianu. Ne-ar mai trebui doi jucători sub 21 de ani, pentru cei care au promovat de la juniori saltul la echipa mare este unul cam mare, dar avem încredere și în ei”, a declarat antrenorul Cătălin Trofin.
Acesta rămâne un pilon important pentru fenomenul fotbalistic din zonă, de numele lui Trofin legându-se performanțele echipei rovinărene din ultima vreme.
În ceea ce privește tragerea la sorți a țintarului seriei a IV-a a ligii a 3-a, Trofin spune că norocul a fost de partea echipei sale: „Tragerea la sorți pare să ne fi fost favorabilă, în primele trei etape jucăm cu noi promovate și, cel puțin la prima vedere, ar trebui să fim favoriți. Totuși, trebuie să fim atenți, aceste echipe ar putea să se întărească pentru întâlnirile din liga a 3-a”.
Sursa: Sport în Gorj