Ion Crăciunescu, șef la Târgoviște?

12 Apr. 2010, 13:44 Stiri
Ion Crăciunescu,** șef la Târgoviște?

Zvonurile privind implicarea
cuplului Gică Popescu – Ion Crăciunescu în fotbalul târgoviștean
încep să prindă contur real. După vizita pe care ambii au
efectuat-o în județ cu ocazia zilei de naștere a prefectului de
Dâmbovița, fostul arbitru a revenit în week-end lângă Turnul
Chindiei, la meciul dintre CSM și Chimia Brazi (1-3).

Crăciunescu a urmărit partida de la
tribuna oficială, întreținându-se în prima repriză cu șeful
arbitrilor dâmbovițeni, Ion Coman. „CSM-ul ăsta e o
umbră din ce a fost Târgoviștea. Nu prea sunt multe de spus. Nu am
avut ce să remarc astăzi (n.r vineri). Orașul Târgoviște are
tradiție în fotbal, cu siguranță merită mult mai
mult”
, s-a exprimat Crăciunescu, care ar putea fi
președintele secției de fotbal a CSM-ului într-o structură cu Gică
Popescu principal acționar.

Modelul
MCM

Prezent în premieră la un meci
oficial al CSM-ului, Crăciunescu a ținut să laude echipa de baschet
feminin a orașului, campioană națională și proaspăt câștigătoare a
Cupei României: „Târgoviștea înseamnă în baschetul
feminin românesc cam ce este Vâlcea în handbal. Dacă la baschet s-a
putut, de ce nu s-ar putea și la fotbal să se formeze o echipă
competitivă ? Sper să vină și fotbalul la locul lui, pentru că Liga
a III-a nu e în regulă pentru Târgoviște. Am găsit aici autorități
dornice să se implice, proiectul este unul de anvergurgă, în care
ar fi implicate multe părți… Vom vedea ce va
ieși”.

Scandal după 1-3 cu
Brazi!

Sub privirele lui Ion Crăciunescu,
CSM-ul s-a făcut de râs în fața Chimiei Brazi, 1-3 vineri
după-amiază lângă Turnul Chindiei. Târgoviștenii au terminat
partida în doar nouă jucători , Maican (35) și Arabolu (51) fiind
eliminați!

Unicul gol al gazdelor a fost
înscris de Remus Bârdeș, fiul fostului atacant al Chindiei. Finalul
a declanșat scântei în vestiarul CSM-ului, conducerea și antrenorii
reproșându-le jucătorilor prestațiile penibile din retur.
„Ați venit la CSM să jucați la mișto ?”,
li s-a adresat directorul sportiv al clubului, Adrian Bogoi,
fotbaliștilor care au târât Târgoviștea pe ultima poziție din C3,
dacă excludem echipele retrase din campionat.

Articol scris de Ionuț
MARIN

12 Apr. 2010, 13:44 Stiri
Pe aceeași temă