Deși a terminat campionatul cu 14 jucători după un retur cu probleme financiare, lucrurile par să se miște din nou la Giarmata, locul 11 în sezonul proapăt încheiat al C5. Formația pregătită de Călin Cojocaru renegociază cu unii jucători și așteaptă întăriri după lămurirea situației împreună cu noile autorități locale.
Giarmata a renunțat la câțiva jucători importanți în primăvară dar lucrurile par să intre pe făgașul normal. Chiar dacă Georgică Cornu nu a mai sprijinit echipa din iarnă, de aici și datoriile către jucători, mulți dintre aceștia par dispuși să continue la gruparea de eșalon terț. O altă veste bună e că administrația comunei de la marginea Timișoarei a rămas „în familie”, președintele Virgil Bunescu e noul primar, acesta luându-i locul lui Ioan Delvai, un alt apropiat al echipei.
Rosenblum, Dancia, Bungău și Gideon se află la final de contract dar sunt șanse mari ca aceștia să continue la „milenari”. Alin Toma a plecat în schimb la muncă în Germania iar lui Bărbosu i-a expirat împrumutul de la CFR Timișoara. În aceeași situație se află și Marius Toma, care ar trebui să se întoarcă la Mama Mia. Clubul a renunțat pe final de sezon din diferite motive la Ionaș, Băișan și Stratulat, ultimul mai are însă un an de contract cu clubul.
Cantonamentul a fost stabilit pentru locația tradițională, Moneasa, în perioada 10-20 iulie, reunirea echipei urmând să aibă loc la finalul acestei luni.
Articol scris de Cornel Biholari (Banat Sport)