Petrolul este foarte aproape de a promova în Liga a 3-a, iar lucrurile par să fie pe un trend ascendent la gruparea din Ploiești. O demonstrează și ultima achiziție a prahovenilor: un autocar de ultimă generație, vehicul care a aparținut celor de la Dinamo Zagreb.
Cristian Vlad, președintele Petrolului, un reprezentant al companiei Veolia – sponsorul echipei și un oficial al producătorului Mercedes au colindat Europa în căutarea unui autocar care să corespundă din toate punctele de vedere și au decis mașina pe care Dinamo Zagreb tocmai o scoate la vânzare este cea mai bună variantă.
Potrivit Republika News, miercuri dimineață oficialii Petrolului care vor fi însoțiți de un șofer vor merge în Germania pentru a aduce vehiculul în țară. Prețul achiziției se ridică la 70.000 de euro.
Singura „problemă” este ridicată de „tatuajul” autocarului, care reprezintă un leu. Re-colantarea autocarului cu „Lupii din Ploiești” va fi suportată de clubul Petrolul și va fi efectuată de partenerii formației ploieștene, mai notează sursa citată.