Fotbaliștii echipei de Liga a III-a ACS Callatis 2012 Mangalia amenință cu neprezentarea la antrenamente și meciuri, din pricina restanțelor financiare semnificative pe care le are clubul față de ei. Jucătorii au spus că, în ciuda acestei situații, ei au onorat programul echipei și partidele de campionat, dar, de astăzi, s-au arătat hotărâți să boicoteze pregătirea. Președintele clubului, Alexandru Luchici, spune însă că antrenamentul de astăzi se va desfășura, iar la finele său va avea loc o ședință.
„La această întâlnire, alături de jucători, antrenori și oficiali ai echipei, va participa și un reprezentant al Primăriei Mangalia. S-au făcut unele plăți, dar e o situație grea. Mai avem două etape, pe care sperăm să le ducem cu bine la capăt, după care să vedem ce va fi din iarnă”, a declarat Alexandru Luchici.
În acest moment, după 11 etape, Callatis 2012 se află pe locul 11 în clasament (din 14 echipe), cu opt puncte (două victorii, două egaluri, șapte înfrângeri, golaveraj 10-25). Echipa din Mangalia mai are de jucat în 2014 cu Delta Dobrogea Tulcea, formația de pe locul trei, cu 26 de puncte, și cu Dinamo II, care ocupă poziția a noua, cu 14 puncte. Primul meci se va juca la Tulcea, sâmbătă, 15 noiembrie, iar cealaltă partidă va avea loc o săptămână mai târziu, la Mangalia.
Sursa: Ziua Constanța