Doar trei etape a rezistat Florin Șoavă în postura de antrenor-jucător la CS Apă Craiova, cea mai bine poziționată echipă a Băniei în ierarhia fotbalului românesc. Deși rezultatele au lipsit, „hidrologii” având trei eșecuri în tot atâtea jocuri, fostul internațional nu a fost demis de conducerea clubului, ci chiar el și-a prezentat demisia, plecând cu secundul Dragoș Bon.
Principalul motiv ar fi că Șoavă nu a fost trecut manager general, nerecunoscându-i-se meritele de fi resuscitat echipa după plecarea lui Victor Naicu la FC Podari alături de mai mulți jucători importanți. „Am vrut să particip la resuscitarea fotbalului craiovean și nu regret că m-am implicat, dar eu și conducătorii echipei nu vedem la fel fenomenul. Am alte aspirații, am alte principii, nu voi reveni asupra deciziei” a declarat Șoavă. De partea cealaltă, președintele clubului, Dorel Grigore, spune că motivul despărțirii este strict financiar. „Noi nu i-am putut satisface pretențiile lui Florin Șoavă, nu am rezolvat problema fondurilor, așa că era firesc să plece. Încercăm să rezistăm cum putem, să facem rost de bani de la diverși sponsori, fiindcă nu mai mizăm de ceva timp pe susținerea Companiei de Apă. Până la meciul cu Giarmata mă voi ocupa eu de echipă și voi mai găsi pe cineva să mă ajute, apoi fiindcă avem o pauză de două săptămâni, vom încerca să aducem un alt antrenor, deși nu va fi ușor ținând cont de lipsurile financiare” a spus Grigore.
CS Apă va deveni Oltenia Craiova
Președintele echipei a precizat că echipa CS Apă Craiova trebuia să-și schimbe numele în vară, dar din cauza negocierilor pentru mutarea în Balș a fost amânată transformarea în Oltenia Craiova sau CS Craiova 2012, așa cum se intenționa. De altfel, dacă echipa va mai avea un viitor în fotbal, ea se va numi Oltenia Craiova. De asemenea, Compania de Apă Craiova a precizat într-un comunicat că se dezice de orice legături cu echipa de fotbal, deși în trecut, pe vremea primarului Antonie Solomon, era principalul susținător al acesteia. „Pentru a preveni orice eventuală asociere între SC Compania de Apă Oltenia SA și CS ASRA Apă Craiova precizăm că nu există nicio legătură de ordin juridic sau financiar între companie și clubul sportiv. Compania de Apă nu plătește niciun fel de sponsorizare către clubul sportiv” se precizează în comunicatul Companiei de Apă.
Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: Florin CEAUȘU