FC Argeș 1953 își joacă promovarea în Liga 3 pe teren propriu. Tameș: „Puteam câștiga clar. Avem prima șansă”

Marius ANGHEL 21 Jun. 2016, 15:18 Stiri

FC Argeș 1953 a făcut un pas important spre Liga 3 după ce sâmbătă a remizat, scor 1-1, în deplasare la Stoicănești, în prima manșă a barajului de promovare. Scorul final a fost stabilit încă din minutul 11, de Iulian Tameș, care a egalat cu un șut superb de la 20 de metri, însă, în finalul partidei, piteștenii au ratat o lovitură de pedeapsă prin Pătrănoiu. Campioana județului Olt, Recolta, deschisese scorul în minutul 10, prin Marius Cârstea.

Antrenorul Iulian Tameș s-a decla­rat mulțumit de evoluția jucătorilor săi la finalul partidei de la Stoicănești. Tehnicianul așteaptă același joc bun și în retur, la Bradu, unde speră să obțină calificarea în Liga 3.

„Eu cred că avem prima șansă. Sper să nu fie probleme în retur. La Stoicănești, am avut ocazii și noi, și ei, iar noi am ratat un penalti în minutul 92. Sper să promovăm, să ne îndeplinim obiectivul. A fost căldură foarte mare în jocul de sâmbătă, 35 de grade, la ora disputării partidei, foarte cald… Și terenul a fost cu ceva denivelări, dar organizatorii s-au mobilizat foarte bine și condițiile au fost foarte bune până la urmă pentru un meci de baraj. Sunt mulțumit de echipă, de evoluția jucătorilor, cu toate că am ratat și acel penalti. Puteam câștiga clar… Nu am însă nimic de reproșat jucătorilor și am mare încredere că în retur vom face o partidă bună și vom promova. Asta este cel mai important. Ne vom relua de marți antrenamentele și vom pregăti cu atenție meciul. Suporterii noștri au fost și de data aceasta la înălțime. Ne-au încurajat și le mulțumim pe această cale că au fost alături de noi. Ne pare rău că nu am reușit victoria… Au venit în număr mare, am avut mulți susținători”, a declarat Iulian Tameș.

În partida de sâmbătă de la Stoicănești, pentru FC Argeș 1953 au jucat: Vlăsceanu – Ciocârlan, Mândruță, Golban, Iancu – Sică, Taudor, Edi Călin, Tameș – Prodan, Sanda, pe parcurs mai intrând Giurgea, Pătrănoiu și Burcea.

Manșa retur a partidei de baraj dintre FC Argeș 1953 Pitești și Recolta Stoicănești se dispută sâmbătă, 25 iunie, de la ora 17:30, pe stadionul din Bradu.

Articol scris de Silviu MIHAI
Foto: FB FC Argeș

Marius ANGHEL 21 Jun. 2016, 15:18 Stiri
Pe aceeași temă