Favorite la victorie

09 Apr. 2010, 11:10 Stiri
Favorite la victorie

Pentru echipele prahovene de la nivelul Ligii a III-a, runda de
astăzi programează întâlniri importante la promovare, cât și la
retrogradare. În județ vor evolua Conpet Ploiești și Petrolistul
Kaproni Boldești, în timp ce Chimia Brazi și Petrolul Teleajen
Ploiești au programate jocuri în deplasare. Dintre cele patru
grupări menționate anterior, doar Teleajenul are șanse mici de a
câștiga, în rest, celelalte echipe sunt favorite.

CONPET PLOIEȘTI – VIITORUL TOPORU

Este bine știut faptul că pentru a rămâne în plasa liderului –
Juventus București având un parcurs deosebit în retur – fotbaliștii
de la Conpet Ploiești trebuie să joace toate meciurile numai și
numai la victorie, fie pe teren propriu, fie în deplasare!
Una dintre echipe ar putea fi și formația din Toporu care, și ea,
ar dori să dea o replică viguroasă reprezentantei transportatorilor
de țiței prin conducte care-și desfășoară jocurile oficiale pe
cocheta arenă de la Strejnic. Numai că antrenorii și fotbaliștii
echipei ploieștene au pregătit cu mare atenție această dispută, la
finalul căreia doresc să contabilizeze alte trei puncte importante
în clasament. Și, desigur, o pot face, după cum ne-a confirmat
președintele secției de fotbal de la Conpet, Marius Zencenco.
Acesta ne-a spus: „Sunt convins că nu vom rata
victoria. Atât timp cât vom avea șanse matematice la promovare, ne
vom bate pentru ea. Dar o vom face numai pe gazon și tare mi-aș
dori ca meciul decisiv pentru Liga a II-a să fie cel direct, cu
Juventus, pe stadionul din Colentina!”
.
Tot de la președintele clubului am mai aflat că Silviu Dumitrescu
poate alcătui un „11” competitiv, având la dispoziție întreg
efectivul, fără accidentați sau suspendați, ei fiind convocați încă
de ieri în cantonamentul centralizat de la baza proprie de la
Strejnic. Partida de astăzi va fi condusă de un trio de cavaleri ai
fluierului care-l va avea, la centru, pe Emil Voicu, din Bacău, iar
la cele două linii – pe Laurențiu Constantin și Mihai Coșconea,
ambii din Buzău.

PETROLISTUL KAPRONI BOLDEȘTI – UNIREA
TĂ‚RLUNGENI

Pentru meciul de astăzi cu Unirea Tărlungeni, antrenorul Marian
Ilie are două probleme de efectiv – frații Stârpici. Ionuț este
accidentat la genunchi, iar juniorul George are mâna dreaptă în
ghips, după ce s-a accidentat la primul antrenament al săptămânii,
urmând să fie indisponibil pentru cel puțin 14 zile. Totuși, va
reveni Adrian Ioniță, junior care și-a ispășit etapa de suspendare
provocată de eliminarea de la Toporu. El a stat cu Juventus, dar și
săptămâna trecută, din cauza retragerii Filipeștiului. Un avantaj a
fost și că George Bridinel acumulase patru avertismente după
disputa cu Juventus și etapa de suspendare a bifat-o cu prilejul
jocului cu AFC Filipeștii de Pădure. Despre jocul cu gruparea din
Brașov, Marian Ilie a spus: „Ne așteaptă un meci greu,
pentru că formația Unirea Tărlungeni s-a întărit față de turul
campionatului și are nevoie de puncte, fiind implicată în lupta
pentru evitarea retrogradării. Nici nu mă gândesc să nu câștigăm,
pentru că vreau să păstrăm distanța față de următoarea clasată, AS
Clinceni, care s-a apropiat la două puncte de
noi”.

De bună desfășurare a ostilităților pe teren se va ocupa o brigada
de arbitri din Târgoviște: Marius Chițu, Adrian Ionescu și Petruța
Iugulescu.

CSM TÂRGOVIȘTE – CHIMIA BRAZI

Fără griji în ceea ce privește promovarea sau retrogradarea, Chimia
Brazi abordează meciul cu CSM Târgoviște, din deplasare, doar la
victorie, pentru a pregăti sezonul care urmează. Doar pentru
dâmbovițeni partida este una importantă, mai ales că se afla în
zona minată a clasamentului, iar un eventual insucces ar afunda, și
mai mult, trupa antrenată de Marius Vișan. De partea cealaltă,
tehnicianul Eusebiu Tudor se confrunta doar cu o problemă
importantă de efectiv, mijlocașul Stana neavând drept de joc, fiind
suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene. Înaintea partidei cu
formația din județul vecin, jucătorii Chimiei Brazi au efectuat
obișnuitul cantonament, plecarea fiind programată cu câteva ore
înainte de primul fluier al arbitrului Cristina Floarea Babadac,
din Alexandria. Reprezentanta sexului frumos va fi ajutată la cele
două linii de concitadinii Cristian Iordache și Cătălina Nan.

CS BUFTEA – PETROLUL TELEAJEN PLOIEȘTI

Cu datorii financiare către jucători, antrenori și arbitri,
Petrolul Teleajen are șanse minime să mai continue pe scena Ligii a
III-a, iar meciul de astăzi, cu CS Buftea, ar putea fi ultimul din
acest sezon pentru gruparea prahoveană. În ceea ce privește lotul
de jucători, acesta s-a subțiat de la etapă la etapă, astfel că
tehnicianul Ion Albina va fi nevoit să improvizeze o formulă de
echipă, în care se vor regăsi mai mulți juniori. În această
săptămână, trupa ploieșteană s-a antrenat doar ieri în formula
completă, după ce marți au fost doar patru jucători la ședința de
pregătire de la stadion, iar miercuri au avut zi liberă. Conform
spuselor președintelui Mircea Bucur, Petrolul Teleajen speră doar
să-și îndeplinească baremul de 25 de puncte, pentru a nu porni cu
penalizare în primul eșalon fotbalistic județean. În momentul de
față, ploieștenii au acumulat 20 de puncte, toate fiind obținute în
prima parte a campionatului. Meciul de la Buftea va fi arbitrat de
Alin Croitoru, Florin Badea și Alexandru Mihăilă, toți din Râmnicu
Vâlcea.

Toate jocurile vor începe la ora 17.00.

Sursa: ziarulprahova.ro

09 Apr. 2010, 11:10 Stiri
Pe aceeași temă