Dunărea Călărași s-a temut de acest joc, atât din cauza antecedentelor (un chinuit 3-2 în ediția 2012/2013), cât și din cauza revirimentului echipai bucureștene cu 4 victorii în ultimele 4 etape. Pregătit cu minuțiozitatea „marca Ion Răuță”, meciul a fost o delectare pentru întreaga asistență (în număr din ce în ce mai mare), etalând – prin fazele gândite și „desenate” pe gazon, o eleganță demnă de un adevărat lider, cu goluri de mare spectacol, aclamate la scenă deschisă.
După un debut de partidă, în care elevii lui Leo Strizu au arătat că au „gândit” altfel desfășurarea jocului, la primul atac al gazdelor, pasa în diagonala careului mare păcălește apărarea oaspeților și Bodo Kanda înscrie cu capul, profitând de o plasare eronată a portarului Nedelcu. Era minutul 5 și oaspeții au o răbufnire de orgoliu, dar mingea trimisă puternic de S. Rotaru (7) trece milimetric pe lângă bara lui G. Popa. Din acel moment, Dunărea pune autoritar stăpânire pe joc, în timp ce oaspeții se vor rezuma la contre tăioase care se vor sparge la 18-20 de metri de poarta gazdelor.
Fazele de mare spactacol, în fapt niște automatisme îndelung exersate la antrenamente, la care se adăuga și fantezia fiecărui executant, vor smulge aclamațiile și aplauzele asistenței. Pe acest fond, golul din minutul 26, marcat de Marian Șerban, care a prelungit în plasă o minge trimisă spre gol de Valentin Andrei, dar și ratările lui M. Ștefan, Lădaru, Bodo Kanda și Vali Andrei par selecții reușite dintr-un spectacol în care Dunărea nu a avut rival. La reluare, oaspeții lasă impresia că vor mai mult de la acest joc și ambii antrenori aruncă în luptă forțe proaspete.
VEZI O AMPLĂ‚ GALERIE FOTO DE LA DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – METALOGLOBUS 5-0
În min. 56, Sergiu Popescu, lansat ideal de Marian Șerban scapă singur cu portarul Lazăr, care îi va respinge șutul. Din cornerul rezultat, Marian Botea s-a înălțat imperial și a reluat cu capul în plasă. Oaspeții însistă, făcând abstracție de scorul de pe tabela de marcaj, dar fazele spectaculoase le crează tot gazdele. În minutul 72, M. Ștefan trimite un „covrig” de mare efect peste apărarea oaspeților, Kanda reia spectaculos dar portarul Lazăr scoate miraculos. Această ratare a prefațat o fază de „manual” creată de aceiași doi jucători, rolurile fiind inversate, cu reușita lui M. Ștefan
Echipă de luptători, elevii lui Strizu vor golul de onoare. Așa că atacă după principiul „ori 4 ori 5, e tot aia”. Și vor primi și al cincilea gol, în minutul 85, când Bogdan Stavilă trece de apărarea bucureștenilor ca expresul prin haltă și după ce rămâne singur cu Lazăr, îl va culca pe acesta cu o fentă și va stabili scorul final. Finalul meciului este în uralele și aplauzele întregii asistențe.
DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – METALOGLOBUS 5-0 (2-0)
G. Popa – Țenea, M. Popescu, M. BOTEA, M. TUDOR – V. Andrei (75 B. Stavilă), S. POPESCU, LĂ‚DARU (53 S. MATEI), KANDA, M. ȘERBAN (80 Cr. Zaharia) – M. ȘTEFAN (V. Stanciu)
Antrenori: Ion Răuță și Mirel Condei
M. Nedelcu (30 G. LAZĂ‚R) – Cucu, Mitroi, M. Ștefan, Anghelini (85 Dăescu) – Fl. Lungu, Stângă, ROTARU, I. Drăgan (53 Robu) – Păuna, Ghenovici.
Antrenor: Leonard Strizu
Articol scris de Laurean MOȚĂ‚ȚĂ‚IANU