Egal nul cu Rapidul

Publicat: 03 Mar. 2012, 16:00 Actualizat: 03 Mar. 2012, 16:00 Stiri
Egal nul cu Rapidul

Cetatea Târgu Neamț a remizat ieri, scor 0-0 contra ocupantei locului secund în Seria I a Ligii a III-a, Rapid Suceava. Acesta este al șaselea joc de pregătire din această pauză competitională, al doilea contra rapidiștilor suceveni, după cele cu Ceahlăul Piatra Neamț, Sporting Suceava de două ori și Petrotub Roman.

Primul 11 trimis în teren de către antrenorul Stelian Bordeianu a fost următorul: Agapov, Talpan, Mihăeș, Spiridon, Talpan, Rotaru, Avrămia, Petrescu, Știrbu, Șchiopu, Patrichi. Pe parcursul partidei s-a rulat întregul efectiv de jucători.

În legătură cu situația accidentaților, antrenorul Stelian Bordeianu a declarat: „În momentul de față, singurele accidentări din lot sunt cele ale jucătorilor Tudose și Pântea. Aceștia sunt plecați la București, la medicul Pompiliu Popescu. Asteptăm să se întoarcă”

Și-au luat portar din Liga I

Cetatea s-a înțeles cu Ceahlăul Piatra Neamț pentru trecerea în curtea târgnemțenilor, sub formă de împrumut până la vară, a portarului de 22 de ani, Alexandru Hărăguță. Acesta a evoluat în tur pentru Ceahlăul II, dar s-a accidentat la umăr pe la mijlocul primei părți a campionatului și a revenit la pregătire abia in 2012.

Pentru noi este un jucător bun, care cu experiența sa ne poate ajuta în încercarea noastră de a ne salva de la retrogradare. Are multe jocuri în Divizia C, a jucat și-n Divizia B, așa că este un portar valoros, a declarat Stelian Bordeanu, antrenorul principal de la Cetatea.

Hărăguța are șansa de a juca meci de meci la Târgu Neamț, în timp ce la Ceahlăul II ar fi însemnat să se bată pentru un post de titular cu Martin Jicha

Sursa: FC Cetatea

Publicat: 03 Mar. 2012, 16:00 Actualizat: 03 Mar. 2012, 16:00 Stiri
Pe aceeași temă