Două penalty-uri au ajutat Olimpia să câștige

Mihai Andries 21 Oct. 2012, 14:27 Stiri

Sătmărenii s-au impus sâmbătă, în fața formației FC Zalău cu scorul de 2-1, în etapa a a VIII-a a Ligii a III-a la fotbal. În prima parte a jocului, „galben albaștrii” au avut o primă mare ocazie prin Iuhas (15) care a trimis balonul cu capul în brațele portarului. Mihai Pop și-a încercat și el norocul (23), a scăpat singur cu portarul însă șutul puternic a fost prins de Chiș. Oaspeții nu s-au lăsat intimidați și au obținut o lovitură liberă prin Mihai Bode (29), Cosmin Sabou a șutat în zid, mingea ajungând în partea dreaptă la Țeglaș care, din plonjon a reușit să-l învingă pe Șuta și a deschis scorul.

Când sălăjenii au sperat că vor intra cu un ușor avantaj la pauză, Negrean a comis henț în careu, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri pentru Olimpia (42) pe care Iuhas a transformat-o în gol. Tabela a arătat la pauză scorul de 1-1. Odată cu începerea reprizei secunde, Marinaș obține un nou penalty (46) datorită greșeli portarului Chiș. Nici de această dată Iuhas nu a avut emoții și a marcat de la punctul cu var, iar Olimpia a preluat conducerea. Până la fluierul final al centralului, echipa fanion a orașului a mai ratat câteva ocazii mari prin Molnar și Feier.
Elevii lui Marius Pașca au mai avut singura șansă de gol prin Țeglaș (78) care a șutat puternic, însă Șuta a respins balonul de pe linia porții. Scorul final al partidei a fost 2-1, „galben albaștrii” obținând trei puncte importante.

„Golurile contează foarte mult pentru echipă, aveam foarte mare nevoie de această victorie după o serie de meciuri proaste și foarte proaste, în care parcă nu aveam nici noroc. Astăzi nu am făcut un joc strălucit, trebuie să recunoaștem. A fost o victorie mai mult muncită decât fotbalistică, dar ne bucurăm de ea”, a declarat căpitanul echipei Olimpia, Cosmin Iuhas.

„A fost un meci tensionat până la sfârșit, ne-a fost frică până la sfârșit să nu cumva să pierdem iar puncte și pentru că nu era bine. Sunt jucători care sunt moral blocați, unii care nu au prea jucat anul trecut, încercăm să rodăm și să facem echipa ideală pentru a câștiga. Victoria de astăzi e și meritul lor. Cel mai mare dezavantaj a fost că ne-am avântat cu Cupa României, a fost cea mai mare greșeală. Nu trebuia să participăm noi, trebuia să hotărâm ori campionatul ori Cupa României”, a declarat tehnicianul Olimpiei, Tiberiu Csik.

Olimpia Satu Mare: Șuta – Glodean, Sabău, Iuhas, Lauruk (58 Roatiș), Gavrilescu, Villand, Mihai Pop, Molnar ( 84 Botoș), Marinaș (58 Micaș), Dănilă (65 Feier). Antrenor: Tiberiu Csik.

FC Zalău: Chiș- Lung, Bulz, Cozma, Negrean (60 Cornaci), Maior, Sabou, Stanciu, Ionașcu (65 Goga), Bode, Țeglaș ( 81 Dumiter). Antrenor: Marius Pașca.

Articol scris de Veronica HODAS

Mihai Andries 21 Oct. 2012, 14:27 Stiri
Pe aceeași temă