Derby dezechilibrat

22 May. 2010, 14:07 Stiri
Derby** dezechilibrat

Jucătorul de doar 19 ani, Ionuț
Fătu a dus Juventus București în liga secundă, spulberând orice
îndoială asupra „șefului” din seria a III-a a ligii a III-a. Echipa
din Colentina a învins-o cu 5-1 pe Conpet Ploiești și este
promovată matematic în Liga a II-a, acolo unde, prahovenii nu vor
ajunge, anul acesta, după ce, în ultimele două sezoane, echipe din
acest județ, CSM FC Ploiești, actuala Astra, apoi, Tricolorul
Breaza au ajuns, promovând din divizia C!

La cel mai important meci din
istoria clubului, elevii lui Silviu Dumitrescu au capotat, pierzând
fără drept de apel. Juniorul Fătu a fost eroul, după ce a marcat nu
mai puțin de patru goluri, făcând „meciul vieții”, cel puțin până
acum, în poarta prahovenilor marcând și Mihai Damaschin, intrat în
partea secundă în teren.

Tot o rezervă a marcat și golul de
onoare al prahovenilor, fostul prim-divizionar, Costel Ilie, doar
rezervă în acest joc, înscriind din lovitură liberă de la 25 de
metri, executată perfect, la singurul șut pe poartă, periculos, al
oaspeților, într-o partidă arbitrată foarte bine de Romulus
Pop.

Vasile Radu și Mihai Rusen au
folosit, pentru Juventus București, următoarea formulă de echipă:
Ionescu – Ungureanu, Chița, B. Nicolae, Raphael – C. Dobre, Rotaru,
Grigore, Călințaru – Fătu, Pălimaru. Au mai jucat: Damaschin,
Mihaiescu, B. Dinu și Daia.

Pentru Conpet au jucat: Bica – I.
Dan, Lungu, Frâncu, Stanca – Maria, Enescu, Voinea, Ilioiu – Ivan,
Iacob, pe parcurs intrând și Costel Ilie, M. Gheorghe, Crețu și I.
Dumitru.

Articol scris de Marian
DIMA

22 May. 2010, 14:07 Stiri
Pe aceeași temă