Derbiul gălățean din Cupă, încheiat cu o mare surpriză. Metalosport a fost eliminată la Valea Mărului

Derbiul gălățean din Cupă, încheiat cu o mare surpriză.** Metalosport a fost eliminată la Valea Mărului

Câștigătoarea ultimei ediții a Ligii a IV-a Galați s-a impus, în reprizele de prelungiri, în fața unui adversar care a avut doar două rezerve.

Miercuri s-au disputat meciurile primei etape naționale a Cupei României la fotbal, în care au evoluat echipele câștigătoare din faza județeană, plus o parte din cele din Liga a III-a. Această rundă nu a fost scutită de surprize, una dintre cele mai mari înregistrându-se la singurul meci disputat în județul Galați, cel de la Valea Mărului. Aici s-au întâlnit localnicii de la Avântul, câștigători ai ultimei ediții a Ligii a IV-a, și Metalosport Galați, din eșalonul al treilea. Meciul a fost așa cum se anunța, foarte echilibrat, necesitând și reprizele de prelungiri pentru desemnarea câștigătoarei.

Chiar în ultimele momente ale primei reprize, cei de la Metalosport au deschis scorul, prin Moise (min. 45), după ce dominaseră această parte a meciului. Avantajul oaspeților a fost anulat în min. 64, când Gârleanu a marcat pentru 1-1, scor care s-a păstrat până în min. 90, astfel că s-a intrat în cele două reprize de prelungiri. Continuând să domine jocul, cei de la Avântul au marcat golul care avea să le aducă victoria, prin Spânache, min. 104. Cu scorul de 2-1 (0-1; 1-1), echipa campioană județeană s-a calificat pentru a doua etapă națională, programată pe 29 iulie.

Echipa de Liga a III-a are o singură scuză pentru această eliminare în fața unui adversar de eșalon inferior, Metalosport având la dispoziție doar 13 jucători la această partidă, dintre care doi au fost portari, astfel că antrenorul Mihai Ciobanu a putut efectua o singură schimbare în ceea ce privește jucătorii de câmp. Metalosport, care și-a început antrenamentele în urmă cu o săptămână, își va stabili lotul pentru următorul sezon în perioada următoare, iar dacă în proiectul de a deveni ACS Oțelul se va trece la fapte, în principal dacă va beneficia de un buget corespunzător, obiectivul va fi promovarea în liga secundă. Dorin Butunoiu, președintele clubului, a precizat că echipa nu-și va schimba denumirea atât timp formația de ligă secundă FC Oțelul va fi în viață.

La Valea Mărului, brigada gălățeană de arbitri, cu Florin Macovei la centru, Răzvan Bedreagă și Florin Iftode – asistenți, a condus formațiile:

Avântul: Stoica – Pintilie, Buleandră, Lupu, Ghisman – Dorofte, Curteanu, Vintilă, Stoian – Spânache, I. Cristian. Au mai intrat: Gârleanu și Postelnicu (antrenor Bogdan Crăciun).

Metalosport: Vasiliu – Toma, Neagu, Teleagă, Răgălie – Stancu, Tudose, Gâță, Gohoreanu – Mihu, Moise. Au mai jucat: Vlasie și Cazacu (antrenor Mihai Ciobanu).

A treia reprezentantă a județului a fost eliminată la Vaslui

Cealalaltă echipă gălățeană prezentă în această fază a Cupei României, Sporting Liești (Liga a III-a), a jucat în deplasare, cu Atletico Vaslui, echipă care în această vară a promovat în eșalonul al treilea. A fost un meci fără istoric, vasluienii câștigând la un scor de forfait: 3-0 (2-0). Gazdele au dominat majoritatea timpului, lieștenii având doar două situații de gol, prin Bahnașu și Dorojan.

Antrenorul Eugen Baștină a trimis în teren următorul „unsprezece”: Anghel – Lupu, Nastea, Petrea, Filimon – Anastasie, Ilie, Bogos, Bahnașu – Dragoș Voicu, Dorojan.

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

Pe aceeași temă