Millenium Giarmata a reușit ceea ce nu a putut ASU Politehnica Timișoara, echipa de Liga 2 susținută de galeria CVUCS, și anume, să-l înregimenteze pe Cristian Daminuță (29 de ani). Fotbalistul care în trecut a fost văzut ca o mare speranță a fotbalului românesc a ajuns să joacă în cele din urmă în Liga 3, în una dintre comunele pe care timișorenii le străbat că să ajungă pe autostrada spre Arad, Giarmata, pe arena „Nicu Moraru”, pe lângă care trece și o pitorească linie de mocăniță.
În cariera sa destul de „zbuciumată”, Cristian Daminuță a trecut pe la vechea Poli Timișoara, Inter Milano, Modena, Dinamo București, AC Milan, L”Aquila, FC Tiraspol, ACS Poli, Flacăra Făget, FC Viitorul, Zakho (Irak), FCM Baia Mare, Ramat haSharon (Israel), Olimpia Satu Mare și Abano, în ligile inferioare italiene. În iarnă, Daminuță a vrut să revină să joace pentru o echipă din zona Timișoarei. Fotbalistul de 28 de ani a fost în pregătire cu ASU Politehnica în iarnă.
Până la urmă, jucătorul ce poate evolua ca fundaș central sau mijlocaș central defensiv nu a rămas la alb-violeți. Antrenorul Cosmin Petruescu a declarat public că i-ar fi fost de folos. Din informațiile noastre, Daminuță și clubul din Liga 2 nu s-au înțeles la bani.
Până la urmă, Daminuță a ajuns lângă Timișoara, la Millenium Giarmata. Iar astăzi, în meciul pierdut cu 3-2 cu Metalurgistul Cugir, timișoreanul a și marcat primul din cele două goluri ale gazdelor, reușind în minutul 49, pentru scurt timp, să aducă egalarea. Robert Covăsală (86) a marcat celălalt gol al Giarmatei, în timp ce pentru Cugur au înscris Robert Dican (40), Adrian Cîrstean (69) și Andrei Făgărășanu (82).
Millenium Giarmata luptă pentru salvarea de la retrogradare în Seria a 4-a a Ligii 3, după 19 etape fiind pe locul 12, primul care asigură menținerea, cu 22 de puncte. Lider este Șoimii Lipova (39 pct.), iar următoarele clasate sunt Metalurgistul Cugir și ACS Dumbrăvița (ambele cu 38 de puncte).
Articol scris de Anda DELIU