Clubul din Valea Domanului trece prin schimbări importante la nivelul conducerii administrative. Cristian Bobar și-a dat demisia de anul trecut din funcția de președinte iar în locul său la șefia AFCM Reșița se pare că va fi desemnat „cuplul” Carol Gurgu – Petronela Comora.
Reprezentant al cluburilor de Liga a III-a în CEx. al FRF, Bobar a rămas în preaviz până pe 31 decembrie 2012. La mijlocul acestei săptămâni s-a întâlnit din nou cu primarul Mihai Stepanescu însă doar pentru a încheia definitiv conturile cu „rosso-nerii”.
„N-am ajuns la niciun consens. Normal că o să-mi doresc binele echipei în continuare. Seniorii m-au dezamăgit, sunt foarte mulți copii la club. O să se facă și terenul sintetic de dimensiuni mari. După data de 15 ianuarie mă voi decide unde voi continua. S-ar putea să fie un club de Liga a III-a din altă serie”, a spus Cristian Bobar.
Fostul președinte al reșițenilor s-ar putea alătura unei alte grupări din Liga a III-a, astfel Bobar și-ar păstra și funcția din cadrul CEx. al FRF.
Între timp mai mult ca sigur autoritățile îi vor instala la conducerea clubului AFCM Reșița pe antrenorul Carol Gurgu și consiliera locală Petronela Comora, fostă campioană națională la lupte.
Cristian Bobar, care a acuzat condițiile financiare ale echipei și drept urmare imposibilitatea de a promova, va susține luni o conferință de presă de despărțire. AFCM Reșița se află pe locul 9 în C4 cu doar 13 puncte adunate în tur.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)