CF Brăila joacă astăzi cu o echipă neînvinsă în 2010

16 Apr. 2010, 13:49 Stiri
CF Brăila joacă astăzi cu o echipă neînvinsă în 2010

Elevii lui Daniel Timofte primesc
astăzi pe Municipal vizita unei formații care nu a cunoscut
înfrângerea în acest retur de campionat, Ceahlăul II Piatra Neamț
și fiind un meci dificil speră că spectatorii brăileni vor fi
alături de ei la aceast joc.

Nemțenii au avut un traseu foarte
bun în această primăvară, din șase partide disputate au câștigat
cinci și în una au remizat, 0-0, iar egalul a fost obținut în
deplasare la Roman. Etapa trecută satelitul Ceahlăului a câștigat
pe teren propriu, 2-1 cu Oțelul II Galați, iar înaintea partidei de
astăzi ocupă locul al șaptelea cu 34 de puncte.

La rândul ei, CF Brăila vine după
un succes cu 2-0 la Pașcani, însă ceea ce este îmbucurător este
modul categoric în care elevii lui Timofte au câștigat acel joc. În
calitatea sa de lideră a grupei, formația brăileană, care cu
siguranță va fi sprijinită din tribune de câteva mii de spectatori,
trebuie să-și onoreze blazonul și să facă o partidă bună, iar la
finalul ei să mai facă un pas spre Liga a II-a.

Partida de astăzi de pe Municipal
începe la ora 17.00 și este condusă de o brigadă de arbitri din
București formată din Mihai Ene – Lucian Stamanichi și Alina
Trif.

Cea mai dificilă sarcină din
această rundă este cea a nou promovatei, Viitorul Ianca pentru că
astăzi, pe stadionul Ștefan Vrăbioru vine ocupanta locului secund,
ACS Berceni, o formație care încă mai speră la promovare. Ambele
combatante vin după rezultate bune, gazdele de astăzi au remizat
etapa precedenta la Unirea Slobozia, iar gruparea din Berceni s-a
impus pe teren propriu cu 1-0 în fața celor de la CS Tunari.

Elevii lui Adrian Baldovin au, la
rândul lor, o misiune dificilă, însă pentru a mai face un pas spre
realizarea obiectivului, menținerea în Liga a III-a, trebuie să nu
piardă în acest meci.

După înfrângerea de la Domnești,
Viitorul Însurăței a coborât în zona „nisipurilor mișcătoare”, însă
dacă va câștiga astăzi are șanse să urce iar deasupra liniei de
plutire. Înaintea partidei de astăzi Viitorul Însurăței ocupă locul
al 14-lea, în timp ce adversara sa, Callatis se află pe poziția a
6-a.

Sursa: obiectivbr.ro

16 Apr. 2010, 13:49 Stiri
Pe aceeași temă