Callatis – Unirea, meci decisiv în lupta pentru promovare

Florin ALBOIU 26 Apr. 2011, 13:05 Stiri
Callatis - Unirea,**meci decisiv în lupta pentru promovare

Callatis Mangalia ocupă din nou poziții de forță în clasamentul
seriei secunde a Ligii a III-a la fotbal. Echipa antrenată de Eric
Lincar are prima șansă la promovare, dacă își menține până la final
(în cele șase meciuri pe care le mai are de disputat) parcursul
perfect din ultimele șase runde, când a înregistrat numai victorii,
având și un golaveraj impresionant, 17-2. Ultimul succes, 1-0
(Doicaru 70), s-a înregistrat pe terenul Partizanului Merei.

În acest moment, după 23 de etape, Callatis ocupă locul doi în
clasament (promovează doar prima echipă), însă e la egalitate de
puncte, 54, cu liderul Unirea Slobozia, care conduce seria grație
unui singur gol în plus (+38 la +37). Practic, s-a ajuns din nou la
situația din finalul turului. La final, vor conta însă rezultatele
directe, unde Callatis e în avantaj, remizând, 1-1, la
Slobozia.

Formația din sudul litoralului are șansa să treacă pe primul loc
chiar din etapa de vineri, 29 aprilie, când primește vizita Unirii
Slobozia, meciul jucându-se de la ora 17. După acest meci, Callatis
are și atuul că va susține cele mai grele trei partide rămase, cu
Dunărea Călărași – locul trei, CS Tunari – locul șapte și ACS
Berceni – locul patru, la Mangalia. Celelalte confruntări, în
deplasare, sunt cu Spicul Mopan – locul 11 și ABC Stoicescu – locul
15 (ultimul), iar în etapa a 26-a Callatis are liber.

sursa: Cuget Liber

Florin ALBOIU 26 Apr. 2011, 13:05 Stiri
Pe aceeași temă