Bucătaru, Ionuț Radu și Sascău, golgeterii echipelor vrâncene

Marius ANGHEL 30 Dec. 2010, 10:25 Stiri
Bucătaru, Ionuț Radu și Sascău,** golgeterii echipelor vrâncene

Reprezentantele Vrancei în cel de-al treilea eșalon fotbalistic
al țării, CSM 2007 Focșani și FC Panciu, au intrat în vacanță până
pe 10 ianuarie, dată la care este programată reunirea lotului
pentru ambele grupări. Fotbaliștii vor intra în noul an mai
optimiști și cu bani în buzunar deoarece și-au primit restanțele
financiare, dar instabilitatea continuă la nivelul sprijinului
financiar la CSM 2007 Focșani, grupare care este patronată de
Primăria și Consiliul Local Focșani.

Echipa de pe Milcov a încheiat prima parte a campionatului pe
locul 12, cu 13 puncte. Golgeterul turului este căpitanul Octavian
Bucătaru, care a marcat trei goluri pentru formația sa. Alți
fotbaliști ai CSM-ului care au reușit să înscrie în tur au fost
Viorel Crăciun, Mădălin Predoiu și Cosmin Milea (toți cu câte 2
goluri), Adrian Toma, Eugen Ștefan și Liviu Dumitriu.

La cealaltă echipă vrânceană, FC Panciu (locul 13, cu 10
puncte), golgeteri sunt atacanții Ionuț Radu și Radu Sascău, ambii
reușind să perforeze poarta adversă de câte patru ori. Ierarhia
golgeterilor este completată de Alexandru Balaban, Florin Stanciu,
Răzvan Duțu, Ștefan Liutek, toți cu câte două goluri și Cojocaru
(un gol).

articol scris de George
Dumitru

Marius ANGHEL 30 Dec. 2010, 10:25 Stiri
Pe aceeași temă