Județul Bihor rămâne și în sezonul următor fără echipă în Liga a 3-a. Deși speranțele iubitorilor fotbalului din această parte de țară se legau de CSC Sânmartin, echipa de lângă Oradea a pierdut meciul retur al barajului cu CS Minuar Baia Mare, pe care l-a disputat sâmbătă pe teren propriu, ratând promovarea. Scorul final al disputei, care a avut loc la stadionul Luceafărul, a fost 0-2, maramureșenii având un început fulminand de meci, cu gol marcat în primul minut, penalty ratat în minutul 8 și golul al doilea, înscris în minutul 17.
Defensiva formației bihorene a fost surprinsă descoperită de mai multe ori în prima parte a disputei, iar când s-au trezit elevii antrenorului-jucător Ovidiu Morna a fost prea târziu. Nu a început bine jocul și, după un angajament în careu pentru Marius Feraru, decarul oaspeților a lobat balonul, de la 14 metri, peste portarul bihorean Groze și a deschis scorul. În minutul 7, același Feraru, cel mai bun de pe teren, a obținut un penalty, pe care l-a ratat însă, un minut mai târziu, Duruș.
Nu s-au dezmeticit bine fotbaliștii de la gazde după aceste minute groaznice pentru ei, că a venit minutul 17, când Sandu Bococi a prins un șut bun, pe joc, de la 22 de metri, în stânga portarului Groze și scorul a devenit 0-2.
La această situație de pe tabelă, au început și gazdele să reacțineze, au avut câteva acțiuni bune pe finalul primei reprize, dar neconcretizate și s-a intrat la pauză cu avantajul de două goluri pentru vizitatori.
Deși repriza a doua a fost controlată în mare măsură de bihoreni, aceștia nu au reușit să marcheze, nici măcar din penalty-ul scos de Meșter și ratat, în minutul 73, de golgheterul echipei, Sorin Ban.
Mai mult, echipa din Sânmartin a încheiat „în genunchi”, după ce i-a fost eliminați doi jucători. Mai întâi, în minutul 74, Petru Ardelean a primit cartonașul roșu, iar în prelungiri, minutul 90+2, l-a văzut și Andrei Șumălan.
Partida s-a încheiat astfel cu victoria maramureșenilor, care promovează în Liga a 3-a, în timp ce cei de la CSC Sânmartin vor trebui să evolueze și-n sezonul următor tot în eșalonul al 4-lea.
„Suntem dezamăgiți acum după joc, dar le-am spus, la final, la băieți să ridice capul sus, să meargă mai departe și să se bucure că au făcut parte din acest grup frumos, unde am avut și numeroase satisfacții pe perioada acestui sezon. Cred că miza jocului și lipsa de experiență a noastră și-a spus cuvântul în debut, când am primit acele goluri, după care ne-a fost greu să mai revenim. Asta este, o echipă trebuia să meargă mai departe, aceasta este Minaur, o formație cu jucători buni, pe care o felicit. Pentru noi urmează acum o perioadă de pauză, după care vom vedea ce va fi”, a declarat, la finalul partidei antrenorul-jucător al bihorenilor, Ovidiu Morna.
CSC SÂNMARTIN (Bihor) – MINAUR BAIA MARE (Maramureș) 0-2 (în tur 0-0)
Marius Feraru 1′, Sandu Bococi 17′
CSC Sînmartin: Șt. Groze – Fitero, P. Ardelean, Șumălan, Cr. Copil (S. Ungur 72′), I. Cuc, Cl. Copil, Cl. Popa (V. Daina 46′), S. Ban, M. Trip, Ov. Morna (Șt. Meșter 66′)
Antrenor jucător: Ovidiu Morna
Eliminați: P. Ardelean 74′, Șumălan 90+1′
Minaur: G. Danciu – Lihet, Ignat, Simion, C. Duruș – Bococi, Borota, Balmoș, Feraru – Vasyl (Sabadâș 28′), Giurgiu
Antrenor: Dorin Toma
Stadion: Luceafărul (Sânmartin – Bihor); Spectatori: 900; Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenți: Ferencz Tunyogi (Zalău) și Adrian Mărginean (Aiud).
Articol scris de Florin MIHALCA (Bihoreanul)
Foto: Bihon