Adio, vis urât! Coșmarul s-a încheiat pentru „U” Cluj, care a promovat matematic în Liga 2, după 7-0 cu Gaz Metan 2. Suporterii au pătruns pe teren pentru a sărbători cu jucătorii VIDEO

Marius ANGHEL, Vlad MĂCICĂȘAN 06 May. 2018, 15:34 Stiri

În toamna lui 2016, pentru Universitatea Cluj începea cea mai grea provocare din istoria de aproape 100 de ani, după mutarea forțată la Sibiu, în urma Dictatului de la Viena. Astăzi, fanii „Șepcilor roșii” s-au pregătit de sărbătoare. O sărbătoare a ieșirii din anonimat, a trezirii din coșmarul ligilor celor mici și neînsemnați, acolo unde „U” Cluj a fost aruncată de conducătorii care au dus clubul la faliment. Meciul cu echipa secundă a celor de la Gaz Metan Mediaș avea să fie ultimul cu miză, din Liga a 3-a.

Asta pentru că, și doar cu un punct, clujenii ar fi obținut promovarea matematică în Liga a 2-a, cu patru etape înainte de final. Aproape 4.000 de oameni pe stadion, vedetele Cordoș, Abrudan, Giurgiu, Florescu sau Goga pe teren și o atmosferă de eliberare dintr-o zonă „cenușie”.

Adversarul n-a pus nicio problemă și echipa lui Adi Falub a început „distracția” din primele minute. Ocazii venite la fiecare două-trei minute de joc și primul gol marcat de Cristian Ene (8), atacantul trimis de Hagi la „U” Cluj să pună umărul la promovare. Raidurile clujene au continuat și a venit apoi și golul lui Iuliu Hațiegan (19), pentru ca același Ene (38) să reușească dubla. Hațiegan (40) l-a copiat pe Ene și a marcat și el al doilea gol, iar la pauză a fost 4-0 pentru „U” Cluj, după o repriză în care Gaz Metan 2 a ieșit de cel mult cinci ori din propriul teren.

Scor cu proporții de hochei

Galeria „Șepcilor roșii” a continuat să cânte fără întrerupere și în partea secundă, atmosfera de petrecere a persistat, iar golul cinci a venit de la fundașul Victor Manu (61), după o schemă inteligentă, la o lovitură liberă din careul Gazului. Valentin Lemnaru (84) a intrat pe final și a stabilit un scor de tenis, 6-0. Nu avea să fie ultimul gol, pentru că Octavian Ursu a făcut 7-0 cu patru minute înainte de final.

Un final al celei mai negre perioade din istoria unui club care în 2019 sărbătorește 100 de ani de la înființare. Visul urât s-a terminat pentru fani. „U” Cluj iese din zona obscură a fotbalului românesc. Urmează Liga a 2-a și ultimul pas spre revenirea în Liga 1, pe care și-au propus-o clujenii de la începutul nolui proiect. Meciurile cu echipe din sate și comune vor fi date uitării de niște fani deveniți victime colaterale într-o perioadă neagră pe care nu o meritau.

În cele 24 de meciuri jucat în acest sezon de Universitatea, echipa pregătită de Marius Popescu ori, acum, de Adrian Falub, a înregistrat 20 de victorii, două egaluri și două înfrângeri. Cu 62 de puncte acumulate, „U” este prima echipă din cele cinci serii ale Ligii 3 care obține promovarea matematică în eșalonul secund. Petrolul Ploiești (Seria 3) și ACS Șirineasa (Seria 4) o vor urma în câteva zile, în timp ce în celelalte două grupe, lupta se va da cel mai probabil până în ultima etapă. În Seria 1 sunt în grafic Aerostar Bacău, SC Oțelul Galați și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, iar în Seria a 2-a se bat SSC Farul Constanța și Progresul Spartac.

Universitatea Cluj – Gaz Metan Mediaș 2     7-0
Cristian Ene 8′, 38′, Iuliu Hațiegan 19′, 40′, Victor Manu 61′, Valentin Lemnaru 84′, Octavian Ursu 88′

Gorcea – Chiș, Abrudan, Andr. Cordoș, Manu – G. Giurgiu, G. Florescu – Hordouan, Goga, Hațiegan – Cr. Ene
Au mai intrat: Oct. Ursu, Micaș, Lemnaru, R. Greu
Antrenor: Adrian Falub

Florea – Cioban, Băcilă, Pop, Jica – Szasz, Bîrză – Al. Buziuc, C. Buziuc, Viegas – Iorga
Au mai intrat: Costea, Ilaș, Capră, Hăjmășan
Antrenor: Dumitru Solomon


 

Momente ale bucuriei după reușirea promovării matematice:

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto și video: FC Universitatea Cluj

Marius ANGHEL, Vlad MĂCICĂȘAN 06 May. 2018, 15:34 Stiri
Pe aceeași temă