ACS Șirineasa a fost preluată de Nicolae Sarcină pentru o sumă infimă. Omul de afaceri gorjean are în plan să ia și Foresta Suceava și să o mute la Târgu Jiu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 06 Jul. 2017, 19:09 Stiri

Omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină (foto mic) a ajuns miercuri la Șirineasa și a preluat singurul club de fotbal din județul Vâlcea prezent în primele trei ligi ale României.

Sarcină a condus discuțiile și ieri s-au semnat actele prin care ACS Șirineasa (foto principal) are acum trei acționari noi, reprezentanții firmei Succes Nic Com, care i-au înlocuit pe membrii fondatori ai clubului. În anii trecuți, Nicolae Sarcină a fost în discuții să preia și Rapid București.

Cu restanțe de peste cinci luni, jucătorii și antrenorul Gabi Mangalagiu și-au primit ieri circa jumătate din banii pe care îi aveau de încasat și au semnat că renunță la restul sumei, pentru a nu se mai ajunge la litigii. Cu siguranță, preluarea echipei Șirineasa pentru circa 20 mii euro, a fost cea mai bună afacere pentru gorjeni, care au și fost amuzați de salariile infime ale jucătorilor vâlceni.

Eugen Pîrvulescu, fost președinte la Pandurii sau Gaz Metan, a fost și el ieri în micuța comună vâlceană și va fi conducătorul clubului. Gorjenii au oscilat între varianta de a muta echipa de pe acum la Târgu Jiu sau o vor face la iarnă, fără a anunța ceva concret, pentru că acum nu mai pot schimba CIS-ul clubului.

De asemenea, rămâne de văzut ce va decide Eugen Pîrvulescu în provința lotului actual și a antrenorului Gabi Mangalagiu și câți dintre aceștia vor fi opriți la echipă.

Afaceriștii gorjeni au anunțat că sunt în negocieri avansate și pentru preluarea unui loc de Liga a 2-a, de la Foresta Suceava, urmând să mute și respectivul club la Târgu Jiu, cu obiectiv promovarea în primul eșalon. Tot obiectiv promovare, dar în eșalonul secund, ar putea avea și Șirineasa, în sezonul viitor, însă doar dacă Succes Nic Com nu va prelua echipa din Suceava, unde sunt litigii multe cu foștii jucători, iar datoriile la Fisc sunt de 450.000 de lei în acest moment.

Cum Nicolae Sarcină pare a prelua frâiele fotbalului gorjean, rămâne în ceață viitorul echipei Pandurii, care este în pragul falimentului.

Altfel, actualii componenți ai echipei Șirineasa vor juca marțea viitoare un amical cu noul FC Argeș, echipă aflată în cantonament la Băile Govora, iar noii investitori și-au anunțat prezența, pentru a evalua lotul.

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 06 Jul. 2017, 19:09 Stiri
Pe aceeași temă