Are Brașovul nevoie de fotbal? O întrebare la care suporterii orașului din centrul țării au dat răspunsul prin proiectul demarat vara trecută. Un proiect născut dintr-o mare pasiune se poate nărui dacă acum, în ceasul al 12-lea, mai marii municipiului nu se implică cu adevărat. Promovată în Liga 3, ACS SR Muncipal Brașov a ajuns într-un moment de cumpănă și solicită ajutor.
Disperare la cote maxime
Dacă pe plan sportiv lucrurile stau destul de bine la ACS SR Muncipal Brașov, pentru că echipa se află pe locul 6, la doar două puncte în spatele liderului din Seria a 3-a a Ligii 3, în schimb, situația financiară este una critică, iar jucătorii și antrenorii sunt pur și simplu disperați.
Antrenorul Florin Stîngă a dezvăluit situația critică în care se află clubul, dar și cu ce probleme se confruntă în vestiar înaintea meciului de sâmbătă cu Flacăra Horezu.
„Suntem într-o perioadă dificilă încă din vară, atunci când am început pregătirile pentru Liga a 3-a. Această incertitudine ne-a creat multe probleme în vestiar în acestă perioadă. Ne-a fost foarte greu să lucrăm și până acum, dar ce s-a întâmplat în această săptămână a fost dureros pentru mine ca antrenor. Este greu să gestionez o situație în care jucătorii vin la tine și îți spun că vor să se ducă să se angajeze pentru că nu au certitudinea zilei de mâine la echipa noastră. Sunt foarte multe lucruri pe care, până acum, nu am vrut să le spun, pentru că am crezut că, împreună, le putem depăși. I-am rugat pe jucători să încercăm să câștigăm următoarele meciuri, să terminăm turul pe primul loc și să demonstrăm că suntem cea mai bună echipă, iar din iarnă, dacă situația nu se va rezolva, fiecare să facă ce crede cu cariera sa”, a spus Stîngă, care se vede însă nevoit să nu mai aștepte până la finalul turului și să strige după acum încă de acum, după doar cinci etape: „Am simțit că este momentul să spun aceste lucruri, poate cineva se trezește măcar în ceasul al 12-lea. Avem jucători de mare caracter, au demonstrat acest lucru, dar vreau să trag un semnal de alarmă pentru toți cei care țin la fotbalul brașovean că este momentul să se implice. Este momentul în care autoritățile locale, dar și oamenii de afaceri din Brașov să se implice, pentru că altfel acest proiect curat este în pericol. Orice ajutor este binevenit. Eu am încredere că primarul George Scripcaru, dar și Adrian Vestea, președintele CJ, se vor alătura acestui proiect. Eu nu cred că Primăria nu vrea să se implice. Sunt convins că fotbalul poate fi susținut și la Brașov, așa cum văd că se poate în alte locuri din țară, la echipe care nu au tradiția Brașovului. Fotbalul este un fenomen social, iar Brașovul are nevoie de o echipă în care să se regăsească toți juniorii de la cluburile de profil din oraș. Brașovul are tradiție, are spirit, are suporteri. Poate nu am găsit noi metodele prin care să-i convingem pe cei care conduc orașul să vină alături de acest proiect. Chiar îl invit pe primarul George Scripcaru la meciul de sâmbătă cu Flacăra Horezu. Merg eu la dânsul dacă e nevoie. După cum știți, președintele Vasile Dochița are mari probleme de sănătate. Am vorbit cu dânsul, dar și cu managerul Paul Enache despre situația echipei. Am înțeles că doar ei doi nu pot susține singuri financiar echipa. Paul Enache a dat din buzunarul său 30.000 de dolari până acum și știu că face totul ca lucrurile să intre în normal. Vrem să promovăm, să fim profesioniști, dar ce facem pentru această echipă?”.
Achită Nicu Badea un salariu?
Dacă salariul pe luna iulie a fost achitat de managerul Paul Enache, imediat după meciul de la Alexandria, Nicu Badea, fostul vicepreședinte al clubului, le-a promis jucătorilor că le va achita el salariul pe luna august! „Acest om a promis că va achita salariile pe luna trecută. Este un suporter, bravo lui, cinste lui, dar ce facem luna viitoare, așteptăm să vină altcineva să plătească salariile?”, a spus Stîngă.
Răchișan, sinceritate dezarmantă
La conferința de presă organizată, ieri, de ACS SR Brașov au fost prezenți și tinerii jucători Ștefan Răchișan și Adrian Voicu.
„Ne-am antrenat bine în această săptămână. Suntem bine pregătiți și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul fanilor sunt convins că vom câștiga meciul cu Flacăra. Este o situație dificilă la echipă. Pentru mine și pentru cei tineri este o șansă mare să jucăm la această echipă. Pe noi, cei tineri, partea financiară nu ne stresează foarte mult. Indiferent dacă voi primi sau nu banii, pe mine tata mă va ține acasă, părinții mă vor ajută. Eu nu trebuie să hrănesc pe nimeni acasă, eu sunt hrănit, dar sunt jucători mai în vârstă care au familii, soții, copii și ei trebuie să îi întrețină. Lor nu le dă nimeni. Poate dacă aș fi avut și eu 30 de ani poate nu aș mai fi gândit așa și cred că mi-aș fi pus multe semne de întrebare, să vin, să nu mai vin… Eu îmi doresc ca acest grup să rămână unit, să avem avem încredere unii în alții, dar cu acestă situație financiară precară nu este ușor”, a declarat Ștefan Răchișan.
La rândul său, Adrian Voicu a spus că „ne așteaptă un meci foarte greu cu Flacăra Horezu, o echipă arțăgoasă. Cred și sunt convins că putem câștigăm cele trei puncte. La ultimele două meciuri disputate acasă, cele pierdute, cu Craiova și Turris, presiunea a apăsat pe umerii noștri. Sper ca sâmbătă să ne putem face jocul nostru și să câștigăm”, a spus Voicu.
Meciul ACS SR Brașov – Flacăra Horezu, contând pentru etapa a 6-a din Seria a 3-a a Ligii 3, se va disputa sâmbătă, pe stadionul Tineretului, de la ora 17:00.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)