După ce județul Sălaj a rămas fără reprezentantă la nivelul
ligii secunde, toată lumea se aștepta ca FC Zalău să se înscrie în
cursa pentru promovare. Oficialii grupării zălăuane erau rezervați
în privința șanselor de reușită, dar tot au declarat la începutul
sezonului că se vor bate pentru acest țel.
Rezultatele slabe din deplasare au scos FC Zalău din plutonul
fruntaș, așa că, în pauza de iarnă s-a schimbat obiectivul,
dorindu-se clasarea măcar pe locul III. La un moment dat, se părea
că echipa are puterea de a termina sezonul pe podium, însă
eșecurile cu Unirea Dej, FC Maramureș Universitar Baia Mare și cele
două puncte pierdute la Reghin au făcut ca „alb-albaștrii” să se
oprească doar pe locul 5.
Făcând o comparație cu sezonul anterior, performanța din acest an
este una mai slabă. În sezonul 2009 – 2010, FC Zalău, cu jucători
pe care unii nu-i vedeau ca potriviți pentru Liga a III-a, a reușit
să termine pe locul IV. Acum, au fost aduse întăriri, Cosmin Sabou
și Claudiu Cornaci fiind doi jucători cu o vastă experiență. Dar
echipa nu și-a putut depăși condiția, lucru ce dovedește că la
Zalău sunt multe neajunsuri.
Vezi principalele cauze ale ratării obictivului
pe Sportul Sălăjean