De mai bine de o săptămână la stadionul Municipal lucrurile au început să intre în normalitate. După dezastrul Sima a urmat o curățenie totală. Oficialitățile locale s-au grăbit să repună pe picioare un club cu tradiție, Dunărea Călărași. Greul abia acum începe. Pentru început, a fost schimbat antrenorul echipei călărășene și bineînțeles președintele-jucător, Costică Sima.
Sima și-a bătut joc de club
Repunerea clubului pe picioare este făcută de Viorel Ivanciu, proaspăt consilier municipal. Fost președinte la clubul de pe malul Borcei, Ivanciu urmărește din umbră cu mare interes activitatea echipei. Astfel, Valeriu Petrescu a fost demis de la echipă după mai bine de trei ani iar președintele Sima trimis la Budești. Ceea ce se întâmplă acum la Dunărea este jale mare. Noii înlocuitori încearcă să repare ce a stricat Sima. Acesta din urmă a tratat Dunărea ca pe o echipă de județ. Micro-hotelul Dunării în care erau cazați fotbaliștii arăta jalnic. Mucegai, igrasie, saltele și paturi rupte, iar grupurile sanitare inexistente. Să nu mai vorbim de terenurile clubului, prăpădite de strategia de „inginer” a lui Sima. Auschwitz curat!
Obiectiv îndrăzneț
În locul lui Petrescu va avea mult de muncă, Virgil Bogatu. Tehnicianul care a mai pregătit Dunărea și în alți ani are ca obiectiv clasarea pe locurile 1-6 în Liga 3 pentru sezonul viitor. Acest lucru poate fi posibil dacă echipa va avea și un buget pe măsură. În acest context, Bogatu își poate forma un lot competitiv care să nu facă de râs echipa fanion a județului.
Costică Ștefan, președintele clubului
În locul „regretatului” Sima a fost numit, Costică Ștefan, fosta legendă a clubului Dunărea. Costică Ștefan a rămas uimit de cee ce a putut să facă Sima la clubul călărășean în trei ani. „A distrus tot. Nu-mi vine să cred ce văd ochilor! Avem mult de muncă”, s-a rezumat noul președinte.
Costică Ștefan s-a apucat deja de treabă. În afară de faptul că se muncește din greu pentru a elimina „jegul” lăsat în urmă de Sima, oficialii clubului au luat măsuri și în ceea ce privește viitorul Dunării. S-a renunțat la Marius Păun, antrenorul care se ocupa de juniorii A și B ai Dunării. În acest caz, echipa de pe malul Borcei va reveni la o mai veche strategie. Clubul va înscrie în campionatul județean de fotbal o a II-a echipă la care să-și ruleze jucătorii.
Sursa: Ediția