Neplătit din luna februarie, golgheterul unei echipe din Liga 3 a răbufnit, la finalul sezonului, la adresa conducerii clubului, cerându-și drepturile financiare. Claudiu Ghighilicea (24 de ani), mijlocaș care nu mai vrea să mai continue la Milenium Giarmata, formație care a terminat sezonul pe ultimul loc care asigură menținerea, în Seria 4, nu mai vrea să fie mințit, înțelat și batjocorit și își spune public drama. „Așa nu se poate să joci fotbal. Din păcate, în România se întâmplă tot mai des ca jucătorii echipelor din ligile inferioare să fie batjocoriți, indiferent de eforturile depuse”, declară Ghighilicea, care cu cele 19 goluri înscrise a fost golgheterul grupării din Giarmata în acest sezon.
„Mă mințeau după fiecare meci. Cum de unii colegi se plângeau de bani, iar alții nu”
Ajuns la capătul răbdărilor, sătul să se lupte cu morile de vânt și să nu primească nicio lămurire, golgheterul Giarmatei s-a hotărât să rupă tăcerea vis-a-vis de situația financiară întâmpinată la echipa de lângă Timișoara. „Am decis că este momentul să îmi spun punctul de vedere. Sunt neplătit de 4 luni, plus alte 3 luni restante de pe anul trecut. Și-au bătut joc de mine și de munca mea. Sezonul acesta am înscris 19 goluri și îi mulțumesc lui Dumnezeu, însă nu am văzut niciun ban de la conducere… Doar mă mințeau după fiecare meci că se vor rezolva problemele și nu a fost deloc așa… Zilele acestea voi face demersurile necesare pentru a-mi depune memoriu! Plus că sunt alte lucruri care m-au deranjat! Cum se face că doar unii colegi se plângeau de bani, iar alții nu. Dar nu vreau să intru în detaliile astea!”, dezvăluie jucătorul severinean de 24 de ani.
„Înscriam două meciuri la rând și apoi eram rezervă”
Unul dintre semnele de întrebare pe care jucătorul și le-a pus pe întreaga durată a campionatului l-a reprezentat instabilitatea posturii sale în primul unsprezece.
„Nu știu ce să mai cred, dar este cel puțin ciudat cum după fiecare reușită parcă mai mult supăram. Înscriam două meciuri la rând și apoi mă trezeam rezervă, fără să mi se dea vreo explicație! Ce să fac, am înscris două hatrick-uri în returul ăsta. Îmi pare rau dacă i-am supărat atât de tare… În schimb, vreau să îi mulțumesc domnului Moraru, care m-a ajutat atât cât a putut dumnealui”, a mai spus Ghilighicea.
„Șirineasa? A meritat pe deplin să promoveze”
Din Seria a 4-a, campioană și echipă care a promovat în Liga 2 a ieșit ACS Șirineasa, formație care a evoluat la Petroșani și care din această vară vrea să-și schimbe numele în Jiul. Ghighilicea crede că formația din Valea Jiului a meritat din plin să facă pasul în eșalonul secund.
„Cei de la Șirineasa au meritat pe deplin să promoveze. Cunosc foarte bine câțiva jucători de acolo, chiar am și prieteni acolo. Jucătorii cu experiență au făcut diferența și vreau să îi felicit pe această cale. Eu mi-am făcut treaba aici, la Giarmata. Să vedem ce voi face în continuare. Momentan vreau să mă bucur de vacanță”, afirmă jucătorul format la Școala de Fotbal „Gică Popescu”.
Claudiu Ghighilicea a bifat 19 reușite în acest sezon pentru Milenium Giarmata, echipă ce a terminat pe locul 12 din 14 în clasamentului Seriei a 4-a a Ligii 3, după ce FRF a „șters-o” pe Centrul Național de Pregătire Timișoara.
Articol scris de Valentin PĂ‚TRU (Motru)