Încep achizițiile la SCM Zalău. Prima mutare, căpitanul unei adversare din serie

Răzvan STÎNGĂ 20 Dec. 2022, 15:43 Liga 3
Încep achizițiile la SCM Zalău. Prima mutare, căpitanul unei adversare din serie

SCM Zalău a făcut prima achiziție a pauzei de iarnă. Clubul clasat pe locul 4 în Seria 10 din Liga 3 vrea să prindă play-off-ul, apoi să se lupte pentru promovare, astfel că face la rândul ei, la fel ca toate celelalte adversare din serie, îmbunătățiri de lot.

SCM Zalău, prima achiziție a iernii: Ionuţ Paşcu, căpitanul echipei Sportul Şimleu Silvaniei

De altfel, formația din Zalău a reușit să aducă un fotbalist de la o adversară din serie, chiar pe căpitanul celor de la Sportul Şimleu Silvaniei, pe Ionuţ Paşcu, în vârstă de 25 de ani. SCM Zalău a profitat de faptul că jucătorul și Sportul Şimleu Silvaniei se aflau la finalul contractului, au forțat la capitolul financiar, la salariu, și s-a produs mutarea.

Ionuţ Paşcu venise la Sportul Şimleu Silvaniei vara trecută, când a semnat un acord pe un sezon și jumătate. Anterior, el a mai evoluat pentru CSM Deva sau Şoimii Lipova, iar în fotbalul l-a început la Ardealul Cluj.

Bun venit, Ionuţ Paşcu! Echipa noastră are plăcerea de a anunţa transferul jucătorului Ionuţ Paşcu, fostul căpitan al celor de la Sportul Şimleu Silvaniei. Mult succes la Zalău, Ionuţ Paşcu”, a anunțat SCM Zalău pe pagina de Facebook.

SCM Zalău, cinci plecări în această iarnă 

SCM Zalău s-a despărțit de cinci jucători până acum. După ce a reziliat cu mijlocașul Mihai Onicaș (32 de ani), a renunțat și la portarul Marius Aldescu (19 ani), mijlocașul Liviu Mihai (34 de ani), mijlocașul Amir Jorza (24 de ani) și fundașul Cătălin Ion (24 de ani).

SCM Zalău ocupă locul 4 în Seria 10 din Liga 3, cu 24 de puncte, după șapte victorii, trei egaluri și cinci eșecuri. E la egalitate de puncte cu poziția a 5-a, Lotus Băile Felix.

Locul 1 în Seria 10 din Liga 3 e ocupat de Gloria Bistriţa Năsăud, 32 de puncte, urmată de CSM Satu Mare, tot 32 de puncte, și FC Bihor Oradea, 31 de puncte.

Foto: Sportul Sălăjean

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-ceahlaul-a-mai-renuntat-la-un-jucator-cu-experienta-19256727

 

https://liga2.prosport.ro/liga-3/scm-zalau-noi-plecari-importante-19256657

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-a-pus-ochii-pe-un-atacant-daniel-oprita-il-vrea-in-probe-19256642

https://liga2.prosport.ro/liga-3/stefan-nanu-surprins-si-el-de-parcursul-avut-de-csm-deva-19256630

https://liga2.prosport.ro/liga-3/corvinul-hunedoara-a-renuntat-la-doi-jucatori-19256618

 

 

Răzvan STÎNGĂ 20 Dec. 2022, 15:43 Liga 3
Pe aceeași temă