AS Roma a pierdut, ieri, barajul pentru calificare în Liga a III-a după ce a fost învinsă de Gura Humorului cu 2-0. Un gol venit rapid, chiar în minutul 2, a însemnat nimic altceva decât un început prost de care echipa romană nu avea nevoie. Lazăr a deschis scorul după o lovitură de corner, Tărăbuță băgându-și mingea în propria poartă. AS Roma a presat apoi continuu echipa adversă însă precizia în apărare a celor de la Gura Humorului a făcut diferența astfel încât în minutul 26 Lazăr realizează o dublă după o altă bâlbâială în careul lui Tărăbuță.
Â
AS Roma a avut posesia, însa nu a fructificat-o, repriza a doua a început cu romanii mai convinși, iar în minutul 70 AS Roma are anulat eronat un gol pe motiv de fault în atac la nou-intratul Dascălu. Cinci minute mai mai tarziu romanii au o ocazie imensă de gol însă este irosită de unul dintre jucătorii romani. Până la final AS Roma a presat echipa adversă, ținându-i practic doar în jumătatea lor însă fără un rezultat pe tabelă.
Â
Â
AS ROMA: Tărăbuță – Bordianu (46 Verenciuc), G. Luca (70 Ciornea), Ghinea, Basarab (55 Dascălu) – Boscu, R. Patache, Chimir, Sandu (75 Alex Dănilă) – Sg. Dănilă, Orașanu.
Â
CS GURA HUMORULUI: Negrea – Neagoe, Kuruc, Gafiță, Grosu (75 Tănase) – Beldiman (80 Pătrașcu), Căinari, Pânzariu, Cocar (70 Susanu) – Lazăr, Beleca (90 Flutur). Antrenor Robert MoloceaÂ
Â
A marcat: Lazar (min. 2, min. 23)
Â
Â
Â
Sursă: asroma.ro
Â