Reunire cu noutăți la Fedeleșoiu! Echipa pentru care joacă Florin Costea are un nou staff tehnic și a făcut primele mutări în lot

Adrian MUJEA 18 Jan. 2021, 17:49 Liga 3
Reunire cu noutăți la Fedeleșoiu! Echipa pentru care joacă Florin Costea are un nou staff tehnic și a făcut primele mutări în lot

Echipa de Liga 3 pentru care evoluează fostul internațional Florin Costea, Viitorul Dăești, s-a adunat luni, 18 ianuarie 2021, la baza sportivă de la Fedeleșoiu, cu multe noutăți față de cum a terminat anul trecut.

Noul antrenor principal, Adrian Popa (foto), fost la Flacăra Horezu, și-a adus colaboratorii săi de la cealaltă echipă din Vâlcea, Cristian Munteanu și Marian Deaconescu, iar Lucian Giurcă va rămâne și el în staff.

Alături de antrenorul-jucător Adi Popa, noutățile din lot mai sunt Gabriel Precup, Cristian Munteanu, care e și antrenor secund, și revenirile juniorilor Andrei Dima și Vlad Mocioacă.

Patru amicale stabilite pentru Viitorul Dăești

S-a stabilit și o serie de amicale, cu Pandurii Târgu Jiu (17 februarie), Sparta Râmnicu Vâlcea (20 februarie), Minerul Costești (24 februarie), Unirea Bascov (5 martie).

Cantonamentul va fi pe plan local, la Fedeleșoiu, în perioada 8-14 februarie.

”Încercăm să construim o echipă frumoasă și să urcăm în clasament. O să facem în prima săptămână o analiză a lotului și vom vedea pe cine ne putem baza pentru campionat. Sunt jucători cu calitate, cu experiență, dar și tineri valoroși și ne dorim să facem un grup frumos, în care toată lumea să tragă pentru echipă”, a spus antrenorul Adrian Popa.

Dragoș Trașcă dă probe la Ripensia

Primele plecări certe sunt englezul Mike Obgoin, juniorul Al. Proteasa (Costești) și Cristinel Matei, ultimul cerând să plece la o echipă din zona Capitalei.

În plus, portarul Dragoș Trașcă (20 ani) este în probe la echipa de Liga 2 Ripensia Timișoara. În cazul în care rămâne la Timișoara, Adrian Popa va mai căuta un portar junior.

Cu siguranță, lista plecărilor va fi mai lungă, după ce Adrian Popa a anunțat că va păstra un lot de maximum 22 de jucători.

Pentru transferul lui Cristian Munteanu de la Horezu, Dăeștiul va ceda la schimb un jucător, fiind discuții cu Ov. Comănescu și G. Neacșu.

Lot reunire Viitorul Dăești:

portari: Marinoiu, Trașcă (?), Gogete, Panait
fundași: Vasile, Samson, Șt. Pufu, Bărbuți, Cr.Munteanu, Vl.Mocioacă, M.Deaconescu, M.Roșianu
mijlocași: Ad.Popa, I. Marian, Precup, Pîrvu, Iordache, Rizea, Ov. Comănescu, Georgescu, Talpoș, An. Dima
atacanți: Fl. Costea, Al. Diaconescu, Neacșu, Pașoi, Bunescu

https://liga2.prosport.ro/liga-3/adrian-popa-cristian-munteanu-si-gabriel-precup-trioul-care-intareste-viitorul-daesti-gabriel-mangalagiu-preia-flacara-horezu-19164335

https://liga2.prosport.ro/seria-1/trei-noi-jucatori-se-antreneaza-cu-ripensia-ros-galbenii-au-sustinut-un-joc-scoala-19165147

Adrian MUJEA 18 Jan. 2021, 17:49 Liga 3
Pe aceeași temă