„Porumboiu conduce arbitrajul românesc!”

19 Oct. 2009, 11:34 Liga 3

Când spui Panciu, te gândești automat la vin și la podgorii.
Pentru Ionică Serea, însă, Panciu înseamnă fotbal. Scos pe ușa din
dos a arbitrajului astă-primăvară, după semifinala de Cupă dintre
FC Vaslui și CFR Cluj, când a fost acuzat că nu le-a dat două
penalty-uri moldovenilor, Ionică s-a dedicat echipei locale și
încearcă să șteargă cu buretele perioada petrecută în arbitraj.

Serea nu vrea să vorbească despre ce a fost. „Gata, am
uitat! Nu am niciun regret vizavi de ce s-a întâmplat. E un capitol
șters din viața mea”
, spune fostul arbitru atunci când
reporterul încearcă să-i răscolească trecutul. „M-au mai
căutat și alții, de la ziare, de la televiziuni, dar nu mai vreau
să discut despre trecut”
. Se lasă, totuși, într-un târziu,
„dar după meci. Acum trebuie să pregătesc jocul
ăsta”
.

A luat echipa din divizia D

Jocul ăsta este cu Ceahlăul II și se dispută la Panciu, în
cadrul etapei a opta din Seria I a Ligii a III-a. Arena este una
cochetă, cu vreo mie de locuri pe scaune, totul în culori alb și
roșu. Nici gazonul nu e rău, există și o instalație de nocturnă cam
empirică, dar la „C” merge. „Poate din primăvară să-i
dăm drumul. Să vedem…”
, afirmă fostul arbitru, care
adaugă că „echipa asta am luat-o în urmă cu doi ani,
din județ. Am promovat rapid, acum suntem în prima jumătate, iar
dacă aș avea ceva bani, aproape sigur aș promova în Liga a
II-a”
.

„Dacă știa când să dea «galben», nu era la
«C»!”

În tribune, vreo sută de spectatori. Între care lumea bună a
urbei. Ca în orășelele de provincie. Adică președintele
Judecătoriei din localitate (care este și președintele clubului),
șeful Poliției, oameni de la Primărie. „Ai lui Serea”, jucătorii
adică, nu se mișcă rău, dar pe margine Ionică se agită non-stop.
Are ce are cu unul, Bâră: „Dă drumul la minge, că vii lângă mine,
pe bancă!” sau „Bâră, ieși, bă, odată la pas!” (apoi, către bancă:
„Nu înțelege, bă, deloc, ăsta, e bătut în cap!”).
De fapt, pentru fiecare are câte un sfat sau un reproș. După ce îl
schimbă pe unul dintre fundașii centrali, îl ia la rost: „Ce ți‑am
zis eu ție, mă? Să iei adâncime, nu să joci în linie că dacă știai
să joci în linie erai în locul lui Chivu, la Inter!”. Despre
arbitraj, mai nimic, deși centralul mai și greșește.
Doar când secundul său îi strigă arbitrului să-i dea „galben” unui
jucător de la adversari, se întoarce către el și îi spune: „Lasă-l,
mă, că dacă știa când să dea «galben», nu era la «C»!”.
La final e 3-1 pentru Panciu, iar chipul lui Serea este tot un
zâmbet. „Fotbal am făcut de când mă știu, fotbal o să
fac până o să mor. De pe teren nu poate să mă dea afară nicio
comisie din lume!”
.

„Porumboiu conduce arbitrajul!”

„Nu-mi lipsește deloc arbitrajul. M-au dat afară?
Nici o problemă! Poate că mi-au făcut un bine, că am scăpat de
stres, de presiuni, de mizerie! Nu m-am născut arbitru, nu trăiam
din banii din arbitraj”
, își începe Serea
confesiunea. Legat de meciul în urma căruia a fost scos din
arbitraj, Vaslui – CFR, Ionică spune: „Nu știu dacă a
fost mâna lui Porumboiu sau a altcuiva. Nici nu mai contează cine a
fost”
, după care începe atacul:
„Porumboiu a strigat în gura mare după acel meci, dar a
uitat când venea la mine, la Focșani, să mă roage să-l ajut! Zicea
că știe el că am luat eu șpagă, dar să dovedească! E ușor să spui
că a luat ăla șpagă, să arunci cu noroi, dar dovedește! În viața
mea n-am luat un leu de la nimeni, mă jur! Iar când am fost judecat
la Comisie după Vaslui – CFR, în comisia aia era și Dan Petrescu,
cel care a fost observator la meciul respectiv! Păi, ce șanse să am
eu? Oricum, Porumboiu conduce, din umbră, arbitrajul
românesc”
.

Atac la foștii mari arbitri

A urmat la rând Ion Crăciunescu: „Acum spune că eram un
arbitru talentat, dar el a fost primul care mi-a dat în cap. M-a
retras de pe lista FIFA, după care m-a trimis la «C». Ce să spun,
mare serviciu mi-a făcut că m-a adus apoi iar la «A»! Răul cel mare
mi-l făcuse. Mai lăsați-mă cu foștii noștri mari arbitri! Știm toți
ce făceau și ei, dar pe ei nu-i judeca nimeni așa! Ei, în loc să ne
apere pe noi, când greșeam, erau de partea
conducătorilor”
.
Serea spune că acum nu s-ar mai întoarce în arbitraj nici dacă ar
fi rugat! „Pentru ce? Ca să-mi stric iar liniștea,
viața? Acum am și eu timp să ies cu soția, am timp mai mult pentru
copii. Știți cum e acolo, sus, când ajungi? Bate vântul din toate
direcțiile, de la nord, sud, vest și est, iar dacă n-ai un scut, să
te apere, te zboară imediat! Eu ce scut să am, că mama a fost
casnică, iar tata electrician? Am ajuns sus pe puterile mele, nu
m-a ajutat nimeni. Eu n-am avut tată fost arbitru! Cum credeți că
eram judecat la Comisii în comparație cu alții, al căror tată era
acolo? Pentru ce să mă mai întorc în arbitraj? Nici măcar atmosfera
nu mai este cea de odinioară. S-a stricat și s-au stricat prietenii
de pe vremea când era Crăciunescu șef, că avea câte un spion în
fiecare brigadă! Mă trezeam cu telefon de la el după meciuri și îmi
spunea tot ce făcusem! Păi, de unde să știe, dacă n-avea un om în
brigada de la meci?”
.

Ești corect sau te îndoi, tot acolo
ajungi!

Cât de corupt sau de corect a fost Serea? E o întrebare grea, la
care cel mai bun răspuns poate fi cel formulat de un alt fost
arbitru, care n-a dorit însă să-i fie declinată identitatea:
„Cei care n-au pe nimeni în spate, cum a fost Serea,
este aproape imposibil să reziste pe puterile lor. Iar când ești
gata să cazi, vine un telefon, neapărat de la un club potent, în
care ți se comunică faptul că, dacă îi ajuți, te scapă ei. Atunci
ai de ales, mergi drept și cu Dumnezeu înainte sau te îndoi.
Problema e că, și dacă te îndoi, mai devreme sau mai târziu tot
cazi, pentru că ajungi în mijlocul unor conflicte de interese. Din
păcate, ăsta e arbitrajul românesc!”
.

Declinul lui Serea a început de la Dinamo – FC
Național

Meciul care a marcat începutul căderii pentru Serea a fost
returul semifinalei de Cupă dintre Dinamo și FC Național, scor 4-0,
din primăvara anului 2005. El le-a dat atunci trei cartonașe roșii
oaspeților și două penalty-uri gazdelor, arbitrajul respectiv fiind
considerat a fi unul pe față cu Dinamo. Fostul arbitru dezvăluie
acum că „un «roșu» și un penalty le-am dat pe
semnalizările asistentului Cojocaru, dar Crăciunescu, șef la CCA pe
atunci, mi-a reproșat că am ascultat de asistent. Asta după ce, la
toate ședințele de până atunci ale comisiei, ne spunea să avem
încredere unul în altul, să ne ajutăm! După meciul acela, s-a
schimbat din nou regulamentul, în sensul că asistenții să nu se mai
bage. Crăciunescu m-a scos atunci de pe lista FIFA, a fost prima
mare lovitură pe care am primit-o și primul semn că sunt fiul
ploii, pentru că n-aveam pe nimeni care să mă
susțină”
.

L-a exasperat pe un polițist albanez

Ca arbitru, Serea era simpatizat de colegi datorită firii sale
vesele și a glumelor pe care le făcea. A rămas de poveste
întâmplarea de la Tirana, unde se afla, ca rezervă a lui Marian
Salomir, la un meci internațional. Povestește Dan Lăzărescu,
asistent la acel joc: „Am fost cazați la un hotel de
cinci stele, super, dar care se afla într-o intersecție. Ori, cum
în Tirana nu sunt semafoare, în intersecția respectivă stătea un
polițist care fluiera non-stop, dirijând traficul. Ghinionul lui
Serea a fost că dintre noi doar el a primit cameră pe partea aia,
astfel că i-a fost imposibil să doarmă înaintea meciului, la prânz.
Nervos, a ieșit pe balcon cu fluierul lui de arbitru, s-a ascuns
într-un colț și a început să fluiere peste polițist. Nimeni nu mai
știa ce se întâmplă, puțin a lipsit să nu se ciocnească ăia. Toată
lumea se uita în sus, cine fluieră? După vreo 10 minute a intrat
înapoi în cameră, dar măcar se răcorise!”
.

Articol scris de Ioan
Viorel

19 Oct. 2009, 11:34 Liga 3
Pe aceeași temă