S-au scurs, deje, două etape din retur și echipele prahovene de Liga a III-a, Petrolistul Kaproni Boldești și AFC Filipeștii de Pădure, nu au disputat niciun meci oficial în anul 2009! Dacă, în cazul celor de la Kaproni, motivul a fost cel al retragerii din competiție a adversarelor pe care ar fi trebuit să le întâlnească (n.n. – Petrolul Ploiești II și Progresul București II), “Filipeștina" nu a evoluat, în prima etapă, din cauza retragerii din competiție a “satelitului bancarilor", în timp ce vinerea trecută nu au jucat ca urmare a impracticabilității terenului de la Predeal, acolo unde ar fi trebuit să întâlnească pe CF din localitate. Cert este că formațiile prahovene mai sus menționate au disputat, în această perioadă, mai multe meciuri de verificare. Dacă formația Kaproni Boldești a întâlnit două formații de eșalon secund, FC Snagov și CS Buftea, grupări pe care le-a și invins , în schimb AFC Filipeștii de Pădure a evoluat doar în compania unui adversar mai modest: CS Bănești-Urleta.
Â
"Nu ne încălzește cu nimic faptul că partida de la Predeal se va rejuca. Ne afectează însă foarte mult faptul că nu am jucat decât o partidă amicală, și aceasta abia ieri (n.n. – marți)", ne-a explicat directorul sportiv al AFC Filipeștii de Pădure, Nicolae Vereu.
Revenind la meciul de verificare pe care echipa pregatită de Vasile Cosarek și George Niculuț l-a disputat la începutul acestei săptămâni, în compania grupării de Liga A Prahova – CS Bănești-Urleta, AFC Filipești s-a impus fără probleme, scor 6-0 (la pauza: 3-0), mai ales că de la oaspeți au lipsit mai mulți titulari. Marcatorii formației ce evoluează în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării au fost M. Ene (2 goluri), Nițoi (2), Ghiță și Mihalache, ultimul fiind atacantul transferat de la Moreni. În garnitura grupării prezidate de către primarul Costel Morărescu a aparut și mijlocașul la închidere Naiden, fotbalist de origine turcă. În prima parte a campionatului, acesta a jucat pentru Voința Băltești. Naiden a semnat un contract valabil pe un an și jumătate cu AFC Filipești.
In prima repriză, gazdele au jucat în formula: Rachită – Toader, Toporan, N. Ghiță, Stoica – Budileanu, Ojica – I. Dumitru, M. Mihai, M. Ene – Chiriță. După pauză, au evoluat: Cosmineanu – M. Tudor, Cazan, Stanca, Șerbănoiu – Pescaru, Naiden – Picior, I. Dumitru, Nițoi – Mihalache. Au absentat Valentin Anghel, aflat în perioada de recuperare, după o accidentare, și Ganju, care a anunțat că s-a îmbolnavit de oreion.
www.ziarulprahova.ro
Â