Antrenorul echipei Olimpic Zărnești, Mihai Stere, împlinește astăzi, 30 decembrie 2022, 47 de ani.
După o carieră frumoasă ca fotbalist la Farul, FC Brașov, Concordia Chiajna, FCM Târgu Mureș și Corona Brașov, Stere s-a apucat de antrenorat în vara lui 2015, atunci când a fost ”secundul” lui Cosmin Bodea și apoi al lui Adrian Szabo la FC Brașov.
La începutul lui 2016, Stere a fost principal la FC Brașov în Liga a 2-a pentru doar patru etape. A revenit ca ”principal” la Precizia Săcele, echipă cu care a câștigat faza județeană a Cupei României în 2018.
De la finalul lui 2019, Stere este antrenorul echipei Olimpic Zărnești, echipă cu care a promovat în vară în Liga 3.
”Prima parte a anului a fost una reușită, am promovat în Liga a 3-a, dar finalul nu a fost conform așteptărilor, ținând cont că suntem pe ultimul loc în Seria a 5-a. Sunt convins că, dacă ne vom întări în această iarnă, vom reuși să ne salvăm de la retrogradare”, a spus Mihai Stere.
Olimpic Zărnești a încheiat prima parte a sezonului pe ultimul loc în Seria a 5-a a Ligii 3. Echipa antrenată de Mihai Stere a obținut doar 12 puncte în primele 15 etape ale sezonului regular (3 victorii, 3 egaluri și 9 înfrângeri), în seria condusă de CS Blejoi (38 puncte) și unde cea mai bine clasată echipă din județul Brașov ocupă poziția a 3-a, aceasta fiind Olimpic Cetate Râșnov (24 puncte).
Olimpic Zărnești a realizat deja primele transferuri. Mijlocașul Lucian Codreanu (26 de ani) de la Bucegi Moeciu (L4 Brașov) și atacantul Bogdan Marinescu (33 de ani) de la ACS Muscelul Câmpulung Elite (L3) au semnat cu gruparea zărneșteană.
La capitolul plecări, primul jucător care și-a reziliat contractul este mijlocașul Marius Nicodim (39 de ani). Nicodim a jucat timp de trei sezoane și jumătate la Zărnești.
”Vor mai fi câteva plecări, dar încercăm să și aducem jucători pentru a întări lotul pentru că ne dorim salvarea de la retrogradare”, au spus șefii clubului zărneștean.
În ultimele trei etape din sezonul regular, Olimpic Zărnești va juca cu Sepsi OSK 2 (acasă), CS Păulești (deplasare) și CS Blejoi (acasă).
https://liga2.prosport.ro/liga-3/sr-brasov-i-a-facut-vant-lui-rogerio-ceni-de-romania-portarul-golgheter-s-a-despartit-de-echipa-suporterilor-stegari-si-explica-motivele-rupturii-nu-stiu-cum-este-posibil-dar-am-trait-si-a-19256976
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-la-a-doua-achizitie-in-aceasta-iarna-sibienii-au-readus-in-liga-2-un-mijlocas-ofensiv-pe-care-claudiu-niculescu-l-a-mai-antrenat-la-chiajna-19256991
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dinamo-bacau-isi-schimba-numele-dupa-fuziunea-efectuata-la-inceputul-sezonului-anuntul-la-final-de-an-al-fondatorului-si-presedintelui-clubului-19256982
https://liga2.prosport.ro/liga-3/scm-zalau-are-un-nou-manager-19256953