ACS FC Dinamo București și-a demis antrenorul! Mihai Iosif nu mai este ”principalul” formației care în acest moment se află pe locul 7 în Seria 5 din Liga 3, din 10 echipe.
Informația a fost confirmată de managerul general Dănuț Lupu, iar motivul a fost faptul că fostul ”tehnician” al Rapidului nu a avut cele mai bune rezultate, ba din contră, iar în acest moment ACS FC Dinamo mai are șanse doar teoretice la calificare în play-off-ul întrecerii.
Mihai Iosif a fost numit antrenor al ACS FC Dinamo în vara acestui an, în luna iulie.
Miță Iosif nu mai prinsese contract important după ce în sezonul 2022/ 2023 a antrenat pentru câteva luni Minaur Baia Mare, la acel moment în Liga 2, iar în vara lui 2024 a semnat cu ACS FC Dinamo.
Antrenorul bucureștean în vârstă de 50 de ani, care în 2021 a promovat Rapid în prima ligă, s-a întors în iarbă după despărțirea de Minaur Baia Mare, formație pe care a antrenat-o în perioada octombrie 2022 – martie 2023 și care avea să retrogradeze în Liga 3 la finalul acelei stagiuni.
În 15 meciuri de Liga 3 pentru ACS FC Dinamo, Mihai Iosif a înregistrat patru victorii, cinci remize și șase eșecuri, cu 11 goluri marcate și 17 primite. În acest final de an, echipa bucureșteană se află pe locul 7, la egalitate cu locul 6, CS Păulești.
Dănuț Lupu a comentat anunțul rezilierii contractului cu Mihai Iosif.
”Ce treabă are că e de Crăciun? E prietenul meu și eu l-am adus la echipă. Poate nu suntem pe aceeași lungime de undă. Eu vreau anumite lucruri, el altele.
Nu m-am băgat peste el, nu l-am pus să bage sau să scoată vreun jucător și cred că e mai bine așa. Și jucătorii care aveau salarii mai mari am reziliat cu ei.
Eu le mulțumesc că m-au înțeles și domnul Badea a ajuns la concluzia că vom aduce jucători tineri să formăm o echipă de copii și să ne menținem în Liga 3. Noi facem ceea ce decide domnul Badea și restul conducerii”, a declarat Dănuț Lupu pentru Fanatik.
În cariera sa de jucător, Mihai Iosif a evoluat timp de șase sezoane pentru Rapid, dar în campionatul 1995-1996 a îmbrăcat și tricoul lui Dinamo.
Ca antrenor, la seniori, acesta le-a pregătit pe Rapid și Minaur Baia Mare. Iosif a plecat cu scandal de la Minaur, reclamând clubul pentru neachitarea contractului.
ACS FC Dinamo București este campioana Ligii a 4-a București în vara lui 2024. Din această postură, echipa finanțată de fostul acționar al clubului Dinamo din prima ligă, Nicolae Badea, a participat în barajul de promovare în Liga 3, unde a întâlnit campioana județului Ilfov, CSL Ștefăneștii de Jos (Ilfov).
ACS FC Dinamo mai are, teoretic, șanse la calificarea în play-off-ul Seriei 5 din Liga 3, fiind la trei lungimi de locul 4, Urban Titu, ultima poziție care finalul sezonului regular duce în play-off. Din întrecerea regulară a Ligii 3 mai sunt de disputat doar trei runde.
Însă, este și la numai trei puncte de penultima clasată, locul 9, FC Pucioasa.