Foresta Suceava a reluat pregătirea, dar antrenamentele în grupuri nu sunt pe placul oficialilor. Lotul avut la dispoziție de Dorin Goian la prima ședință

Andrei PASCU 09 Jul. 2020, 13:35 Liga 3
Foresta Suceava a reluat pregătirea, dar antrenamentele în grupuri nu sunt pe placul oficialilor. Lotul avut la dispoziție de Dorin Goian la prima ședință

Foresta Suceava a început antrenamentele, în termenii impuși de protocolul medical, miercuri, 8 iulie. Fotbaliștii echipei pregătite de Dorin Goian au fost organizați în grupuri de cel mult zece, așa cum procedează toate formațiile din România.

La primul antrenament al echipei din Seria 1 a Ligii a 3-a au participat doar 14 jucători, întrucât câțiva dintre ei au fost învoiți de club.

Daniel Zvoronciuc, Augustin Cărbune (p) – Dudu Constantin Drugă, Vasile Vitu, Ruben Sumanariu, Adrian Avrămia, Simon Mandiuc, Florin Chiseliță (f) – Iosif Netbai, Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu, Radu Ungurianu (m) – Robert Martin și Alexandru Marin (a) s-au prezentat sub comanda lui Dorin Goian.

Eugeniu Celeadnic, Matteo Rigoni, Diallo Flatie și Andrei Sahlean au lipsit cu acordul conducerii.

Dorin Goian: ”Cred că în maximum 10 zile vom reuși să definitivăm lotul de jucători”

Dorin Goian va încerca, potrivit declarațiilor sale, ca în prima parte a pregătirilor să îi aducă pe jucători la un nivel fizic cât mai apropiat de cel arătat înaintea pandemiei de COVID-19. Referitor la lot, antrenorul a precizat că o să sufere și alte modificări în următoarea perioadă, dar că în mai puțin de două săptămâni va fi definitivat.

”Încercăm să ne readaptăm la efort, va urma pentru jucători o perioadă lungă și dificilă. Din păcate, această pandemie ne dă de furcă și trebuie să ne antrenăm în condiții speciale, total atipice pentru un jucător de fotbal, în grupuri de câte opt-zece. Dar asta-i situația, n-avem ce face, încercăm să ne adaptăm. Mai avem nevoie de întăriri și purtăm discuții în acest sens. Îmi doresc să aducem jucători cu experiență, care să ridice nivelul echipei.

Cred că în maximum 10 zile vom reuși să definitivăm lotul de jucători. Din păcate, în acest moment e greu să vorbim de meciuri amicale, pentru că în astfel de cazuri protocolul este mult mai strict, iar echipa cu care jucăm ar trebui să aibă testele COVID efectuate la zi. Știu că amenzile sunt foarte drastice și încercăm să respectăm cu strictețe regulile impuse de Guvern”, a declarat Dorin Goian, pentru Monitorul Suceava.

Goian nu a ascuns faptul că i-a dorit la Foresta și pe mijlocașii Ionuț Plămadă (Bucovina Rădăuți) și Eduard Julei (Şomuz Fălticeni), doar că amândoi au refuzat oferta.

La capitolul plecări, Foresta s-a despărțit în această vară de opt jucători: Sebastian Bîlbă, Mario Pipoș, Carlos Corduneanu, Haralambie Mociu, Savane Mamadou, Adrian Neacșu, Florin Burghelea și Bogdan Filip, ultimul având totuși șanse să se întoarcă pe Areni sub formă de împrumut de la FC Botoșani.

Andrei Ciutac: ”Luăm în calcul testarea tuturor fotbaliștilor și apoi intrarea în regim de cantonament”

Președintele Andrei Ciutac a precizat faptul că antrenamentele se vor desfășura în grupuri de cel mult 10 jucători până la 15 iulie, când speră să fie luate și alte măsuri de relaxare. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci se va intra în cantonament și vor fi testați fotbaliștii și stafful, așa cum este prevăzut în protocolul medical.

”În caz contrar, luăm în calcul testarea tuturor fotbaliștilor și apoi intrarea în regim de cantonament, astfel încât antrenorii să poată dispune de întreg lotul de jucători la ședințele de pregătire. O altă problemă pe care trebuie să o rezolvăm este cea a jucătorilor tineri, pentru ediția viitoare de campionat fiind obligatorie prezența în teren a unui fotbalist născut în anul 2000 și a altora doi născuți în 2001. Doi dintre jucătorii aduși de la Bucovina Rădăuți, Zvoronciuc și Sahlean, se încadrează în această regulă și, în plus, negociem și pentru transferul unui fundaș dreapta de la CFR Cluj, în vârstă de 19 ani, pe care Dorin Goian îl știe foarte bine”, a precizat Andrei Ciutac, pentru sursa amintită.

Foresta Suceava a făcut cinci transferuri după terminarea campionatului 

Până acum, echipa lui Goian a făcut câteva anunțuri cu privire la prelungirile contractuale ale câtorva jucători. A ajuns la un acord cu mijlocașul în vârstă de 21 de ani Ruben Sumanariu, în vederea prelungirii înțelegerii cu încă un sezon, dar există discuții și cu alți jucători. Robert Martin (atacant, 23 de ani), Eugen Celeadnic (mijlocaș defensiv, 29 de ani) și Dudu Drugă (fundaș stânga, 30 de ani) au anunțat că sunt dispuși să continue la echipa din Suceava și în sezonul următor.

Foresta Suceava a anunțat și câteva transferuri după oprirea campionatului în Liga 3. Echipa antrenată de Dorin Goian i-a adus pe fundașul central Vasile Vitu, portarul Daniel Zvoronciuc, fundașul Florin Chiseliță, mijlocașul Iosif Netbai și pe juniorul Andrei Sahlean.

Foto: Gazeta de Suceava

https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-va-beneficia-de-nocturna-primarul-ion-lungu-va-fi-montata-dupa-finalizarea-licitatiei-vor-urma-si-lucrari-pentru-modernizarea-stadionului-19137224

https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-a-convins-inca-un-jucator-sa-ramana-va-imbraca-tricoul-si-in-sezonul-urmator-cine-va-fi-antrenorul-cu-portarii-in-mandatul-lui-dorin-goian-19136595

https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-a-convins-trei-jucatori-sa-continue-si-in-sezonul-urmator-presedintele-andrei-ciutac-ne-bazam-pe-nucleul-care-a-dus-greul-in-sezonul-acesta-sunt-anuntate-si-cateva-19135763

Andrei PASCU 09 Jul. 2020, 13:35 Liga 3
Pe aceeași temă