:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2Funirea-dmo-liga-4-hunedoara--e1748176347994-1024x685.jpg)
După cinci sezoane la nivelul Ligii 3, Avântul Periam se întoarce în fotbalul județean din Timiș. ”Glonțul” a mai trecut pe lângă gruparea ”alb-albastră” și în sezoanele precedente, mai ales în stagiunea 2021-2022, însă atunci a avut un play-out de excepție, cu 19 puncte acumulate după doar 5 strânse în sezonul regular.
De această dată, minunea nu a mai avut loc, Periamul a fost ”lanterna roșie” a Seriei 9 din Liga 3 aproape tot sezonul, iar retrogradarea a venit și matematic cu trei etape înainte de final.
Chiar și așa, formația pregătită de Răzvan Leuca a mai obținut un rezultat de prestigiu, 2-0 cu Lotus Băile Felix, eșec ce avea să-i coste pe bihoreni pierderea locului 1 în play-out în fața celor de la CSC Peciu Nou. În schimb, în ultima rundă din play-out, Periamul nu s-a mai regăsit în fața celor de la Viitorul Arad, care au jucat cu salvarea de la retrogradare pe masa și s-au impus cu un sec 3-0 în comuna timișeană.
La finalul partidei disputată vineri, 23 mai, antrenorul Răzvan Leuca și-a anunțat despărțirea de Avântul Periam și a susținut că echipa nu va rămâne în Liga 3 nici în eventualitatea, foarte scăzută, în care va fi invitată de Federația Română de Fotbal, în cazul în care aceasta nu va aduna numărul necesar de combatante la startul stagiunii 2025-2026.
”Nu ne-am ridicat din punct de vedere motivațional la nivelul adversarilor noștri. Ei au avut un obiectiv, noi, nici unul. Cred că aici, la atitudine și stimuli, s-a făcut în mare parte diferență. Am avut o discuție (n.r. – cu conducerea clubului), se va continua la Liga a 4-a. Chiar dacă va veni invitație din Liga a 3-a, probabil nu se va accepta. Eu o să văd ce voi face, am încheiat o perioadă destul de lungă și cu lucruri bune, dar și mai puțin bune. Îmi place să rămân cu cele mai bune, cred că și eu și Periamul, împreună, am atins un nivel. Din păcate, ăsta este sfârșitul și mi-a plăcut un comentariu din fotbal în zilele astea. Poți să faci fotbal fără bani, dar nu poți să faci performanță! Eu cred că am făcut fotbal, dar nu și performanță. Sunt jucători interesanți la Periam, antrenorii de la Liga 3 ar trebuit să-i fi văzut deja. Sunt câțiva jucători cu calități, acum depinde de fiecare unde își găsește și ce alege să facă”, a spus antrenorul celor de la Periam timp de aproape 3 ani. În septembrie 2022, Leuca făcea rocada cu Sorin Bălu, Ghiroda – Periam.
La această oră, se știe că în Liga 3, la nivelul județului Timiș, în locul celor de la Avântul Periam va veni CSC Dumbrăvița, retrogradată după returul barajului cu Chindia Târgoviște. Asta, în condiția în care trupa din Dumbrăvița nu va fi invitată să continue în Liga 2, acolo unde sunt semne de întrebare în privința continuării Gloriei Buzău, retrogradată din prima ligă.
Poli Timișoara va disputa finala barajului de promovare în Liga 2 cu CSM Olimpia Satu Mare, iar din Liga 4 ar putea promova CSM Lugoj, formația ce are 7 puncte peste locul 2, ocupat de CS Sânandrei Carani, cu trei etape înainte de final. Apoi, campioana județului Timiș se va duela la barajul de promovare cu cea mai bună formație din Gorj, adică CSM Târgu Jiu.
CSC Ghiroda și Giarmata Vii, CSC Peciu Nou și CS Timișul Șag sunt celelalte formații timișene care vor lua startul în ediția următoare a Ligii 3, una care trece la un format, cu 96 de echipe la start, în loc de 100, dar și opt serii în loc de zece!
Foto: Sport Arad