Seriozitatea l-a convins pe Gabriel Matei să semneze cu ACS Muscelul Câmpulung Elite: ”În Liga 3 sunt probleme financiare, dar aici e stabilitate”

Bogdan BURHAN 08 Jul. 2023, 14:58 Liga 3

ACS Muscelul Câmpulung Elite, locul 8 în ediția trecută de campionat în Seria 4, s-a reunit recent în vederea pregătirii noului sezon competițional de Liga 3!

Noul antrenor principal al echipei, ”studentul” Costin Lazăr, lipsește motivat până la 10 iulie, iar în acest caz, primul antrenament a fost condus de preparatorul fizic, Ionuț Bîclea, împreună cu ”secundul” Vasile Slăninoiu.

Gabriel Matei, la reunirea echipei ACS Muscelul Câmpulung Elite

La prima strigare au răspuns prezent 20 de jucători, ”nucleul” fiind, în mare măsură, același ca în ediția precedentă, cu Voicu, Stelea, Turcin, Ghiță, Sanda, Niță sau Anghelina printre cei prezenți la reunirea echipei.

La capitolul noutăți îi amintim deocamdată pe Denis Movilă (portar), camerunezul Jose Tmack (mijlocaș central) și fostul jucător de la FCSB, Gabriel Matei (fundaș)

Reacția lui Gabriel Matei, în privința motivului pentru care a ales să semneze cu ACS Muscelul Câmpulung Elite:

Mi s-a părut un proiect foarte interesant, am urmărit echipa și în sezonul trecut, pe final, și am văzut că este seriozitate…

În primul rând este seriozitate cu banii, pentru că știu că la Liga 3 sunt probleme financiare, dar aici este stabilitate. Personal, vreau să joc bine, să joc cât mai multe meciuri și să ajut la îndeplinirea obiectivelor ce vor fi stabilite de conducere”.

ACS Muscelul Câmpulung Elite vrea în play-off-ul Ligii 3

La ACS Muscelul Câmpulung Elite, la echipa patronată de Claudiu Ciolan, se pun bazele unui proiect diferit față de sezonul trecut, în care pretențiile cresc odată cu numirea noii conduceri tehnice, astfel că în noul sezon, obiectivul propus este ”accederea cât mai sus în play-off și, de ce nu, chiar participarea la barajul pentru Liga 2!”, după cum au fost anunțați jucătorii la ședința dinaintea primului antrenament.

 Meciuri amicale cu FC Brașov și Corvinul Hunedoara

Pentru ACS Muscelul Câmpulung Elite urmează o perioadă de antrenamente în localitate, dar și o serie de meciuri amicale, urmând să întâlnească, rând pe rând, pe CS Mioveni (8 iulie), FC Brașov (12 iulie), Corvinul Hunedoara (16 iulie), Unirea Bascov (22 iulie), Olimpic Zărnești (29 iulie) și Petrolul Hârtiești (5 august).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-succes-categoric-intr-un-amical-cu-progresul-spartac-19276948

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-ciocoteala-pas-in-spate-dupa-despartirea-de-steaua-19276889

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-succes-categoric-cu-abatorul-slobozia-19276877

https://liga2.prosport.ro/seria-1/radu-leonte-de-la-fc-brasov-la-cetate-rasnov-19276868

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cristian-todea-numit-antrenor-al-echipei-soimii-lipova-19276855

Bogdan BURHAN 08 Jul. 2023, 14:58 Liga 3
Pe aceeași temă