EXCLUSIV/ Popa a revenit în iarbă… la Gloria Arad!

06 Feb. 2009, 11:59 Liga 3

După ce în urmă cu trei săptămâni conducerea clubului le-a comunicat fotbaliștilor că visterie e goală și pot pleca la alte echipe, acum situația financiară a fost rezolvată, odată cu preluarea Gloriei Arad de către Jean Copil și Marius Țucudean.

Conducerea Gloriei Arad a reușit să stabilizeze din punct de vedere clubul. După ce la începutul pregătirilor oficialii arădeni decretau o stare de faliment, acum lucrurile stau cu totul altfel. Omul de afaceri Jean Copil a decis să se implice din punct de vedere financiar la gruparea de tradiție din fotbalul românesc. Acesta a preluat pachetul majoritar de acțiuni ale clubului, astfel că în prezent Compania de Transport Public Arad nu mai are nici o legătură cu clubul. Totuși, Teodor Nistor a fost numit în funcția de președinte onorific, pentru gestul său de a preda în mod gratuit palmaresul, culorile și sigla clubului. În aceste condiții, noul președinte al Gloriei este Jean Copil, iar vicepreședinte o altă persoană potentă din punct de vedere financiar, Marius Țucudean.
Obiectivul imediat al grupării arădene este promovarea în Liga a II-a. În acest sens, la echipă a fost adus și Ionuț Popa, un antrenor cu experiență, care va avea rolul directorului tehnic, urmând ca Roland Nagy să se ocupe de antrenamente.

Tot pe lângă echipă se mai află și alte persoane cu greutate din fotbalul arădean, în speță Gigi Borugă și Marcel Coraș. Pentru a întări faptul că are gânduri serioase la Gloria, Jean Copil a reușit să-l răscumpere pe Dumitru Copil de la Hearts of Midlothian. Suma vehiculată se învârte în jurul a 150 000 de euro, astfel că în acest moment „Mitruț” este jucătorul definitiv al Gloriei. La echipă a revenit și juniorul Manea, care a fost împrumutat la CS Universitatea Vasile Goldiș.
Conducerea Gloriei încearcă în aceste zile să-i readucă la Arad pe Cristian Bălgrădean de la Liberty Salonta și pe Alexandru Manea de la CFR Timișoara.
Oficialii Gloriei, deși era greu de crezut, au reușit să reprogrameze partida de campionat cu Poli II Timișoara, iar în cazul în care meciul va fi câștigat, diferența față de prima poziție va rămâne de doar patru puncte.

În prezent, echipa se află în cantonament pe plan local, iar fotbaliștii sunt „răsfățați” cu două mese la hotelul patronat de Jean Copil.
Omul de afaceri arădean a achiziționat și autocar ultramodern, noul-nouț, achiziționat din Germania. La ieșirea din cantonament, Gloria va disputa un joc de verificare în Ungaria, la Bekescsaba.

Daniel Berar

06 Feb. 2009, 11:59 Liga 3
Pe aceeași temă