EXCLUSIV | Liga 3 e în stand-by până la stabilirea unui nou protocol medical. Apel către autorități: ”Sportul a ajuns să fie oaia neagră a țării. Nu se poate așa ceva.” Cele patru cluburi care nu s-au înscris în noua ediție și ce zvonuri sunt referitoare la noul format al celui de-al treilea eșalon

Marius ANGHEL 15 Aug. 2020, 13:08 Liga 3
EXCLUSIV | Liga 3 e în stand-by până la stabilirea unui nou protocol medical. Apel către autorități: ”Sportul a ajuns să fie oaia neagră a țării. Nu se poate așa ceva.” Cele patru cluburi care nu s-au înscris în noua ediție și ce zvonuri sunt referitoare la noul format al celui de-al treilea eșalon

Dacă pentru noul sezon de Liga 2 majoritatea cluburilor participante au aprobat varianta inedită propusă de Federația Română de Fotbal în această perioadă în care pandemia COVID-19 influențează inclusiv desfășurarea competițiilor sportive, pentru Liga 3 calculele sunt și mai complicate. Fiindcă nivelul bugetelor echipelor este unul și mai mic, iar respectarea protocolului medical actual ar aduce cheltuieli foarte mari, imposibil de îndeplinit, forul condus de Răzvan Burleanu nu se grăbește să ia o decizie în privința sistemului în care se va desfășura ediția 2020/2021 a celui de-al treilea eșalon. În noul sezon al Ligii 3 ar trebuie să ia start și mai multe echipe (90 față de 80) decât au luat în ediția ”înghețată” după doar 16 etape dintr-un total de 30.

Până la a stabili o variantă de desfășurare a noii ediții a Ligii 3 în condițiile pandemiei, FRF vrea mai întâi să obțină din partea ministerelor Sănătății, respectiv Tineretului și Sportului un protocol medical mai accesibil, inclusiv pentru cluburile care activează la nivelul eșaloanelor inferioare, care în acest moment nu-și permit testări din 14 în 14 zile.

Nu se fac planuri până când FRF nu obține din partea statului un protocol medical accesibil și pentru cluburile din Liga 3

Astfel, startul noului sezon la data de 29 august, așa cum fusese stabilit inițial, este imposibil, mai ales că și începutul Ligii a 2-a a fost devansat pentru primul weekend din luna septembrie. Florin Spînu, președintele ACSO Filiași, respectiv unul dintre cei doi membri reprezentanți ai Ligii 3 în Comitetul Executiv al FRF, cere măsuri de relaxare a protocolului medical, fiindcă ”sportul nu este locul acolo unde se infectează cei mai mulți” cu COVID-19.

”Nu are cum să înceapă la 29 august, dacă la Liga a 2-a e trecut pentru 5 septembrie. Voi purta discuții cu colegii mei membri afiliați, pentru că situația în care suntem acum, cu protocolul care trebuie respectat, cu siguranță nu putem să-l îndeplinim. Federația Română de Fotbal, prin conducerea ei, este în discuții, a depus către Guvern, către Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului, să se găsească diverse facilități pentru a putea a putea, și fotbalul mic, de la Liga a 3-a și copii și juniori, să înceapă competițiile. Pentru că altfel nu putem începe. Deci nu avem bani pentru a putea face aceste teste din 14 în 14 zile. Te duce undeva la 20.000 de lei pe lună.

De asta cere și autorităților, statului, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Sănătății să ia în calcul că sportul nu este locul acolo unde se infectează cei mai mulți. Sportul înseamnă sănătate. Moll-urile sunt pline, în toate firmele de confecții, tricotaje, textile stă om lângă om. La mare vedem ce este acolo, pe planjă. Dar, în schimb, fotbalul, sau sportul, în general, a ajuns să fie oaia neagră a țării. Nu se poate așa ceva. Adică putem să facem antrenament în zece, dar nu putem juca în 11. Avem stadioane de zeci de mii de locuri, dar nu putem să stăm unul la cinci locuri, dar la mare se poate sta pe cinci metri pătrați 15 inși. Nu se poate. Trebuie ca Guvernul, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Sănătății să ia niște hotărâri în care să înceapă cu relaxări, să ne lase să jucăm”, a spus, pe un ton aspru, Florin Spînu, pentru Liga2.ro.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, alături de Florin Spînu, președinte ACSO Filiași, respectiv membru reprezentant al cluburilor din Liga 3 în Comitetul Executiv al FRF

Florin Spînu: ”A fost un an foarte greu și deciziile întârzie să se ia”

Marți, 18 august, în ședință de Comitet Executiv al FRF, s-ar putea aduce în discuție și modalitatea în care noul sezon de Liga 3 ar putea avea loc.

Spînu spune că, momentan, nu s-a discutat nimic referitor la modul de împărțire a echipelor pe serii în viitoare ediție a Ligii 3.

”Nu am purtat nicio discuție, nici eu și nici Mihai Dăscălescu, reprezentanții Ligii a 3-a în CEx, cu cei de la federație referitor la viitoarea competiție a Ligii 3. A fost un an foarte greu și deciziile întârzie să se ia”, a mai spus Florin Spînu pentru Liga2.ro.

FC Botoșani 2, Poseidon Limanu-2 Mai, CS Medgidia și CFR Cluj 2 nu s-au înscris în noua ediție a Ligii 3

În articolul în care FRF a anunțat toate echipele promovare în Liga 3 în urma barajului de promovare susținut la începutul lunii august s-a comunicat și că dintre participatele în ediția 2019-2020 a Ligii 3 ”patru echipe nu s-au mai înscris în noul sezon”, astfel că au rămas locuri vacante, care vor fi completate cu ocupante ale locurilor 2 de la baraj.

Liga2.ro a aflat că aceste patru echipe sunt: FC Botoșani 2 (locul 13 Seria 1), Poseidon Limanu-2 Mai (locul 10 Seria 2), CS Medgidia (ultimul loc Seria 2) și CFR Cluj 2 (locul 13 Seria 5).

Șase serii cu câte 16 echipe la Liga 3?

Zvonuri sunt și că noul sezon de Liga 3 ar urma să înceapă cu șase serii în loc de cinci și că vor fi invitate și alte ocupante ale locului 2 din barajul de promovare, altele în afară de cele șapte deja anunțate. FRF ar vrea, astfel, să împace și capra și varza, după ce a făcut un regulament în care a decis să promoveze echipe pe baza fair-play-ului, după criteriul punctelor.

Astfel, în Liga 3 au fost primite cluburi care au câștigat puncte inclusiv doar la ”masa verde”, nejucând, în timp ce altele, care au evoluat chiar în ambele partide, au obținut punct și, evident, au primit și cartonașe galbene, au rămas în Liga 4.

E cazul promovării în Liga 3 de pe locul 2 al barajului a unor echipe ca CSM Râmnicu Sărat (1 punct obținut pe teren), Sportul Șimleu Silvaniei și Bărăganul Ciulnița (ambele cu 0 puncte obținute pe teren), în detrimentul unora ca Sporting Juniorul Vaslui, CA Oradea, Ştiinţa Turceni și Roberto Ziduri, care au obținut câte trei puncte pe teren, jucând ambele partide de la baraj.

FRF ar propune un sistem cu șase serii a câte 16 echipe fiecare (96 de echipe în total), deci ar fi acceptate încă șase echipe clasate pe locul 2 la baraj.

Florin Spînu susține că nu s-au purtat discuții, la care în mod normal, ca reprezentant al cluburilor din Liga 3 în CEx, ar trebuie să participe și el, și că nu știe despre o astfel de variantă.

Situația promovatelor în Liga 3 și celelalte echipe clasate pe locul 2 la baraj

Câștigătoarele celor 14 mini-grupe de baraj în trei sunt următoarele echipe: Bradu Borca (Neamț), Dante Botoşani (Botoșani), CSM Satu Mare (Satu Mare), Progresul Şomcuţa Mare (Maramureș), Unirea Ungheni (Mureș), Corona Braşov (Brașov), Progresul Ezeriş (Caraș Severin), Avântul Periam (Timiș), Voinţa Budeasa (Argeș), Petrolul Potcoava (Olt), ACSM Oltenița (Călărași), Steaua București (București), Sportul Chiscani (Brăila) și Gloria Albeşti (Constanța). Acestea au promovat direct în Liga 3, două dintre ele chiar fără să joace un meci, precum Potcoava și Periam.

Cele șapte cluburi clasate pe locul 2 în mini-grupele de baraj invitate în Liga 3: CSO Plopeni (Prahova), Avântul Valea Marului (Galați), CSM Râmnicu Sărat (Buzău), Sportul Șimleu Silvaniei (Sălaj), Măgura Cisnădie (Sibiu), CS Ocna Mureș (Alba) și Bărăganul Ciulnița (Ialomița).

Celalte șapte echipe clasate pe locul 2 care au ratat promovarea pe baza punctajului, respectiv fair-play-ului: Siretul Dolhasca (Suceava), Sporting Juniorul Vaslui (Vaslui), CA Oradea (Bihor), Ştiinţa Turceni (Gorj), CSM Jiul Petroşani (Hunedoara), Roberto Ziduri (Dâmbovița), Minerul Costeşti (Vâlcea).

https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-cele-21-de-echipe-care-promoveaza-in-liga-3-frf-a-anuntat-ocupantele-locurilor-2-care-primesc-invitatie-sa-urce-pe-pozitiile-vacante-19143689

https://liga2.prosport.ro/seria-1/noua-editie-a-ligii-2-va-avea-un-format-inedit-aprobat-de-majoritatea-cluburilor-in-sezonul-regulat-se-joaca-doar-turul-apoi-se-intra-in-play-off-si-doua-grupe-de-play-out-cum-se-decid-promovatele-19144054

Marius ANGHEL 15 Aug. 2020, 13:08 Liga 3
Pe aceeași temă