”Eram semi-profesioniști, iar în noile condiții, la ce se prefigurează, vom deveni amatori”. Mihai Dăscălescu, reprezentantul Ligii 3 în Comitetul Executiv al FRF, prevede un viitor sumbru pentru echipele din acest eșalon

Autor: Răzvan STÎNGĂ Publicat: 17 May. 2020, 15:45 Actualizat: 17 May. 2020, 16:18 Liga 3
”Eram semi-profesioniști, iar în noile condiții, la ce se prefigurează, vom deveni amatori”. Mihai Dăscălescu, reprezentantul Ligii 3 în Comitetul Executiv al FRF, prevede un viitor sumbru pentru echipele din acest eșalon

În Liga 3, în acest sezon se vor mai juca doar șase meciuri în cele cinci serii care o compun. S-a stabilit ca echipele clasate pe primul loc să urce în Liga 2 dacă au un avans de cel puțin patru puncte peste locul secund, iar acolo unde criteriul nu se îndeplinește, să se dispute un baraj în dublă manșă între locurile 1 și 2. Aproape toate cluburile au fost de acord cu varianta FRF ca sezonul să se suspende definitiv în afara acestor excepții, întrucât pierderile financiare ar fi fost foarte mari.

Mihai Dăscălescu: ”La Unirea Alba Iulia există o stabilitate financiară, dar nu puteam respecta restricțiile cantonamentului. Suma reprezintă bugetul pe jumătate de an”

Cum multe dintre echipe primesc finanțare de la autoritățile locale, iar banii nu au mai venit din pricina pandemiei, bugetul a fost afectat în foarte mare măsură.

Mai mult, regulile impuse de autoritățile statului cu privire la modul în care echipele de fotbal pot organiza antrenamente sunt mult prea dure pentru un nivel precum cel din Liga 3, spune Mihai Dăscălescu, președintele echipei Unirea 1924 (Seria 5) și totodată unul dintre cei doi reprezentanți ai Ligii 3 în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.

”A fost cea mai corectă decizie, dorită de majoritatea cluburilor, întrucât extrem de puține echipe la acest nivel puteau îndeplini condițiile impuse de autorități. Nu avem ce să facem altceva, nu știm ce se întâmplă, ce înseamnă starea de alertă în privința sportului. Dacă se vor mai ridica din restricții, probabil că vor fi unul-două antrenamente pe săptămână. Nu aveam nicio șansă să îndeplinim criteriile. La Unirea Alba Iulia, unde în acest moment există o stabilitate financiară, nu ne permiteam, respectiva sumă reprezintă bugetul pe jumătate de an.

Pe de altă parte se poate trage un semnal de alarmă în privința infrastructurii sportive din România, ne dăm seama cât de precară este, cât de puține cluburi au cantonamente proprii. În mod categoric, ultima echipă din Bundesliga are condiții superioare oricărei formații din Liga 1”, a declarat Mihai Dăscălescu pentru Ziarul Unirea.

Mihai Dăscălescu: ”În noile condiții, la ce se prefigurează, vom deveni amatori”

Președintele formației din Alba Iulia avertizează că Liga 3 va avea foarte mult de suferit și în perioada următoare. Autoritățile locale nu se vor mai concentra pe fotbal, din cauza situției pricinuite de pandemia de COVID-19, iar nivelul va scădea foarte mult. Spune că acest campionat poate deveni unul de amatori.

”Va veni o criză financiară, multe echipe ce depind de autoritățile locale își vor reduce bugetele și implicit nivelul salarial. Noi, la Liga a 3-a eram semi-profesioniști, iar în noile condiții, la ce se prefigurează, vom deveni amatori”, a mai precizat Mihai Dăscălescu.

Aerostar Bacău și U Craiova 1948 SA au promovat direct, în Seriile 2, 3 și 5 are loc baraj între primele două clasate

În acest sezon, din Liga 3 în divizia superioară vor urca, pentru că au un avans mai mare de trei puncte, echipele Aerostar Bacău (Seria 1) și U Craiova 1948 SA (Seria 4). În restul seriilor vor avea loc meciuri de baraj, în dublă manșă, care vor stabili echipa care promovează. Duelurile vor avea loc între:

  • Unirea Slobozia – Mostiștea Ulmu (Seria 2)
  • Progresul Spartac – CSM Slatina (Seria 3)
  • Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare (Seria 5)

După anunțarea caracteristicilor prin care se vor decide promovatele, echipele care vor juca baraj au intrat într-o dispută a declarațiilor de la distanță. Formațiile de pe primul loc afirmă că sunt nedreptățite de decizie și, practic, avantajul obținut pe durata campionatului se anulează, iar cele de pe locul secund dau dreptate hotărârii.

Autor: Răzvan STÎNGĂ Publicat: 17 May. 2020, 15:45 Actualizat: 17 May. 2020, 16:18 Liga 3
Pe aceeași temă