Antrenorul nu a stat pe banca „rosso-nerilor” nici măcar o lună
și a piedut toate cele trei jocuri disputate în campionat.
Fotbalistul Lucian Dobre este de ieri seară antrenorul interimar
al echipei, urmând să fie ajutat de Ioan Ilieș, se anunță pe
site-ul grupării bănățene. Această decizie a conducerii clubului a
survenit în urma demisiei antrenorului principal Alex Pelici.
Așa cum anunța Cristi Bobar, directorul FC Școlar, după partida
de campionat pierdută vineri pe teren propriu cu Mama Mia
Becicherecu Mic (scor 0-1), sancțiunile nu vor întârzia să apară.
Astfel, jucătorii Daniel Cojocaru, Ion Hamat și Bogdan Mihăilă au
primit un ultim avertisment, pentru „lipsă de atitudine”.
FCȘR ocupă locul 15, penultimul în clasamentul seriei a 5-a, cu
doar șapte puncte din zece meciuri.