Voința Lupac și-a prezentat noul antrenor și a renunțat la un mijlocaș cu multă experiență, fost la Dinamo, Viitorul Constanța și Corona Brașov

Răzvan STÎNGĂ 25 Jan. 2023, 16:31 Liga 3
Voința Lupac și-a prezentat noul antrenor și a renunțat la un mijlocaș cu multă experiență, fost la Dinamo, Viitorul Constanța și Corona Brașov

Voința Lupac, ocupanta locului 6 în Seria 7 a Ligii 3, are un nou antrenor începând de marți, 24 ianuarie. După ce s-a despărțit la începutul anului de Lucian Dobre, acum l-a numit în funcția de ”principal” pe Adrian Enășescu.

Voința Lupac are un nou antrenor, pe Adrian Enășescu

Voința Lupac nu mai are șanse la play-off-ul Seriei 7 din Liga 3, fiind la 10 puncte de locul 4, Gilortul Târgu Cărbuneşti, iar în joc, în sezonul regular, mai sunt puse la bătaie numai nouă puncte. Astfel, Adrian Enășescu, și fără emoțiile retrogradării, trebuie să formeze o echipă competitivă pentru stagiunea care vine.

Adrian Enășescu a avut una dintre experiențele trecute la formația Progresul Ezeriș, pe care a și reușit să o promoveze în Liga 3 și pe care o are adversară acum, în Seria 7. Formația din Ezeriș este pe locul 8.

Bine ai venit, Adrian-Ovidiu ENĂȘESCU!

Clubul nostru s-a înțeles oficial cu Adrian-Ovidiu ENĂȘESCU. El va prelua postul de antrenor principal!

Îi dorim mult succes și multe realizări în cadrul clubului nostru!!”, a anunțat Voința Lupac pe Facebook.

Voința Lupac a renunțat la cinci jucători

Voința Lupac nu a modificat doar la nivelul băncii tehnice, ci și la nivelul lotului de jucători, anunțând că a reziliat cu cinci dintre numele alături de care a început stagiunea de divizie a treia.

Dragoș Trașcă, Mihai-Aurel Clement, Andrei Vaștag, Alexandru-Darius Vasilescu și Victor-Alexandru Lolea sunt fotbaliștii care trebuie să își caute echipe.

Numele care iese în evidență este cel al lui Vaștag (foto articol), care a ajuns la Voința Lupac în urmă cu un an, de la SC Oțelul. Însă, mijlocașul în vârstă de 28 de ani născut la Reșița a mai jucat la Dinamo, Viitorul Constanța, Corona Brașov, Săgeata Năvodari sau ACSO Filiași.

Andrei Vaștag are 19 meciuri în prima ligă din România și peste 50 de prezențe la nivelul Ligii 2.

Voinţa Lupac, fără șanse la play-off, dar și fără emoțiile retrogradării

După cum spuneam, Voinţa Lupac ocupă locul 6 în Seria 7 din Liga 3, cu 21 de puncte, la șase puncte de poziția a 5-a, Jiul Petroșani. În același timp, are un avans mare față de locul 7, Retezatul Hațeg, care a adunat în sezonul regular până acum, în 15 meciuri, numai 9 puncte.

Liderul Seriei 7 din Liga 3 este CSM Deva, 39 de puncte, urmată de ACSO Filiași, 34 de puncte, și Viitorul Șimian, 31 de puncte.

Foto: Voința Lupac

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fost-atacant-la-uta-si-slatina-cea-mai-recenta-achizitie-a-csc-dumbravita-jucatorul-s-a-despartit-de-ultima-sa-echipa-cu-intentia-de-a-se-lasa-de-fotbal-19258705

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-nu-a-trecut-de-cso-plopeni-19258693

https://liga2.prosport.ro/liga-3/sorin-stratila-s-a-despartit-de-csm-focsani-si-vrea-sa-continue-macar-in-liga-3-nu-vreau-sa-ma-las-echipa-din-vrancea-are-un-nou-antrenor-si-a-renuntat-si-la-alti-jucatori-importan-19258692

https://liga2.prosport.ro/liga-3/fapte-nu-vorbe-o-echipa-din-liga-a-6-a-timis-a-recurs-la-un-gest-superb-de-mica-unire-suntem-mandri-ca-jucam-pentru-acest-club-ca-facem-parte-din-aceasta-comunitate-19258689

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-la-al-doilea-succes-in-amicale-pe-motorul-din-arad-noua-achizitie-piftor-din-nou-omul-meciului-pentru-timiseni-si-contra-cermeiului-19258664

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ionut-serban-fostul-mijlocas-al-lui-dinamo-a-schimbat-echipa-19258652

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 25 Jan. 2023, 16:31 Liga 3
Pe aceeași temă