Mijlocașul Adrian Ganea își sărbătorește azi ziua de naștere. Polistul a împlinit 24 de ani dar vrea să părăsească Timișoara natală pentru că nu a primit nicio șansă la echipa mare.
Crescut de Poli, Adi Ganea și-a petrecut cea mai bună perioadă din carieră sub formă de împrumut la CSM Râmnicu Vâlcea, unde a ajuns și căpitanul echipei în sezonul trecut. În prealabil a avut evoluții apreciate în Liga a II-a și pentru micuța Fortuna Covaci. Timișorenii l-au rechemat de fiecare dată înapoi dar nu l-au folosit deloc la prima echipă.
„Sunt de patru ani jumate la echipa asta, nu mi s-a dat nicio șansă, dar nici nu am fost lăsat să plec. În vară puteam pleca pe bani dar au spus că au nevoie de mine”, spune Ganea. Acesta a fost dorit insistent de CSM Rm. Vâlcea în vară și a refuzat să semneze prelungirea contractului cu Poli.
Fără motivație la echipa a doua, una foarte tânără, mijlocașul vrea să dea curs altor oferte. „Sper că de data asta să am noroc și să plec undeva unde să joc”, e dorința lui Adi Ganea de ziua lui.
Chivorchian: „Nici pe Magera nu l-am ținut cu forța!”
Președintele lui Poli susține că antrenorii sunt cei care nu au fost atât de mulțumiți de jucător pentru ca el să facă pasul spre echipa mare. „Eu mi-aș dori ca el să joace la prima echipă dar trebuie să și poată. El a fost în pregătiri cu echipa mare. Nu ținem pe nimeni cu forța, nu l-am ținut nici pe Magera, dacă vrea poate să plece”, a declarat Gheorghe Chivorchian. Totuși, jucătorul poate rămâne la Timișoara până în vară, când îi expiră contractul, dacă cele două părți nu ajung la o înțelegere.
Echipa a doua, tot mai tânără!
Poli II reprezintă cea mai tânără formație din C5 și acest aspect nu se va schimba nici în retur. Antrenorul Adrian Stoicov a testat în câteva amicale și alți juniori din generația 94-95′. 2-2 cu Făget, 1-2 cu Recaș și 3-0 cu Jimbolia sunt rezultatele înregistrate înaintea pauzei de iarnă.
„A fost o perioadă mai bună, apoi una mai rea. Au fost și jucători chemați în lotul echipei mari”, explică Stoicov fluctuația rezultatelor. Poli II a încheiat turul pe locul 9, la patru puncte de zona fierbinte. „Ne bazăm pe creșterea tinerilor dar ne vom lupta să ne salvăm în retur. Pot spune că am contribuit la creșterea lui Dobricean, pe care l-am adus de mic de la Liebling. Fuchs și Ilie au muncit mai întâi aici, ușor trebuie și restul tinerilor să se integreze”, a conchis tehnicianul „micilor violeți”.
Printre noile propuneri la Poli II se numără Thomas Altmayer, Daniel Trițoiu (1994) și Cristian Bocșan (1995).
articol scris de Cornel BIHOLARI