Programul optimilor Cupei României. Jocul de deschidere are șanse mari să nu se dispute. Farul și ”U” Cluj au meciurile în ziua derby-ului Dinamo – FCSB

Marius ANGHEL 25 Jan. 2021, 15:54 Cupa României
Programul optimilor Cupei României. Jocul de deschidere are șanse mari să nu se dispute. Farul și ”U” Cluj au meciurile în ziua derby-ului Dinamo - FCSB

Echipele rămase în Cupa României, ediția 2020/2021, și-au aflat astăzi, 25 ianuarie, data exactă la care trebuie să joace în faza optimilor. Tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor fusese efectuată de Federația Română de Fotbal în urmă cu două săptămâni, la 12 ianuarie.

Jocurile din optimile Cupei României, în care vor participa nouă echipe din Liga 1 și șapte din Liga 2, au loc în perioada 9-11 februarie.

Meciurile se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Toate partidele vor fi transmise în direct de televiziunile DigiSport, LookSport și TelekomSport.

REZULTATELE TURULUI 1, 2, 3, 4 și 16-imile Cupei României

Meciurile din faza 8-imilor de finală ale Cupei României:

marți, 9 februarie
Dunărea Călărași – Turris Oltul Turnu Măgurele, ora 17:45
Petrolul Ploiești – Politehnica Iași, ora 20:30

miercuri, 10 februarie
Farul Constanța – Chindia Târgoviște, ora 14:30
Universitatea Cluj – UTA Arad, ora 17:15
Dinamo – FCSB, ora 20:30

joi, 11 februarie
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaș, ora 15:00
ASU Politehnica Timișoara – Astra, ora 17:45
FC Botoșani – Universitatea Craiova, ora 20:30

Meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitive la testările pentru COVID-19 nu se pot reprograma.

Partida Dunărea Călărași – Turris Oltul ar putea fi câștigată la ”masa verde” de echipa gazdă, deoarece formația din Turnu Măgurele nu s-a reunit până acum, nu mai are jucători și are de gând să se retragă din Liga 2.

REZULTATELE TURULUI 1, 2, 3, 4 și 16-imile Cupei României

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/reactia-lui-dan-alexa-dupa-ce-asu-poli-a-picat-cu-astra-in-8-imile-cupei-romaniei-este-un-eveniment-pentru-noi-incercam-sa-producem-surpriza-giurgiuvenii-au-jucat-in-turul-precede-19164686

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/viorel-moldovan-vrea-un-parcurs-cat-mai-lung-in-cupa-romaniei-reactia-antrenorului-dupa-ce-s-a-stabilit-ca-petrolul-va-intalni-poli-iasi-in-8-imi-avem-potentialul-necesar-sa-castigam-19164707

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/farul-da-peste-inca-un-adversar-din-liga-1-in-cupa-romaniei-reactia-lui-ianis-zicu-dupa-ce-constantenii-au-fost-imperecheati-cu-chindia-targoviste-in-8-imile-competitiei-19164696

Marius ANGHEL 25 Jan. 2021, 15:54 Cupa României
Pe aceeași temă